Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord va săvârși, miercuri, 1 decembrie, începând cu ora 18:00, înconjurat de un sobor de preoți, Vecernia și slujba de Te Deum în biserica Parohiei Ortodoxe Române ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ din Stockholm (Matteus Kyrka, Vanadisvägen 35), informează „Ziarul Lumina”. Vor fi pomeniți eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea națională a românilor în anul 1918.Cântările la strană vor fi susținute de Grupul psaltic ‘Stavropoleos’ din București, prezent în capitala Suediei la invitația și cu sprijinul Institutului Cultural Român din Stockholm.Joi, 2 decembrie, Institutul Cultural Român din Stockholm va organiza, în catedrala orașului Stockholm (Storkyrkan), începând cu ora 19:00, un concert de muzică bizantină, în interpretarea corului Mănăstirii Stavropoleos din București. Intrarea este liberă.
Te Deum de Ziua Națională a României la Stockholm, Suedia
