Te Deum la constituirea noii Adunări Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor

La Catedrala Patriarhală din București, după Sfânta Liturghie, începând cu ora 10:30 a fost oficiată astăzi, 15 mai, o Slujba de Te Deum, de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de soborul de slujitori ai Catedralei, în prezența Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De asemenea, la slujba de Te Deum au fost prezenți și membrii aleși ai Adunării Eparhiale, dar și Membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Slujba de Te-Deum a fost săvârșită cu ocazia întrunirii ședinței de constituire a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru mandatul 2010 – 2014 care va avea loc astăzi, în sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Pe ordinea de zi se află validarea mandatelor reprezentanților aleși, constituirea Biroului definitiv al Adunării și stabilirea componenței comisiilor de lucru. De asemenea, vor fi aleși prin vot reprezentanții – clerici și mireni – ai Adunării Eparhiale în Adunarea Națională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, membrii Consiliului și Consistoriului Eparhial precum și cei ai Consistoriului Mitropolitan.

Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei, compusă din reprezentanți aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, aleși pe termen de 4 ani, dar nu mai mult de două mandate.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…