Temeiul scripturistic al postului

Dumnezeu a dat in Rai porunca de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului, pentru ca omul sa practice virtutea infranarii, care este prima masura si conditie a insanatosirii morale. Omul este chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26), prin ratiune, vointa, sentiment si este asemenea lui Dumnezeu prin sfintenie, care se obtine prin practicarea virtutilor. Atunci cand omul se infraneaza in ceea ce priveste mancarea, el devine stapanul trupului, nu se mai lasa ispitit de el si nu mai este robul lui. Adam, nesocotind porunca divina, a amestecat binele cu raul, porunca lui Dumnezeu de a nu manca si ispita diavolului de a manca, rezultand pacatul care a adus blestemul lui Dumnezeu si moartea trupeasca (Romani 7, 13). Astfel, Adam si Eva au pierdut, prin MANDRIA MINTII si POFTA TRUPULUI, comuniunea harica cu Dumnezeu, fiind dezbracati de haina cea tesuta de Dumnezeu, care i-a protejat pana la acea data impotriva greutatilor vietii. Postul este spre folosul trupului si al sufletului, pe care le purifica si le intareste prin harul lui Dumnezeu. Din aceste motive si Legea Vechiului Testament recomanda postul si arata foloasele lui: ‘Nu fi nesatios intru toata desertaciunea si nu te apleca spre mancaruri multe… pentru nesat multi au pierit, iar cel infranat isi va spori viata’ (Isus Sirah 37, 32-34). Mantuitorul nostru Iisus Hristos a postit 40 de zile si 40 de nopti (Matei 4, 2) si tot El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18), pentru ca ‘diavolul nu poate fi izgonit decat prin post si rugaciune’ (Matei 17, 21). De asemenea, in Noul Testament, ‘Sf. Apostoli slujeau Domnului, se rugau si posteau’ (Fapte 14, 23, 13, 2-3; II Corinteni 6, 5).