Toate știrile

Prevestirea Lepădării lui Petru

Pe drum, spre muntele Măslinilor, Mântuitorul, continuându-și gândurile, îi previne pe ucenici că, date fiind necazurile prin care El va trece, vor fi și ei puși la grele încercări; că îl vor părăsi, așa cum…

Premiile de primăvară ale seminariştilor buzoieni

În ultimele două săptămâni, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău au obţinut mai multe succese la competiţiile la care s-au prezentat sau au fost invitaţi, informează arhiepiscopiabzvn.ro Primul succes a fost înregistrat în…

Expoziție de icoane pe sticlă în Parohia Beznea

În Duminica Floriilor, 5 aprilie 2015, credincioșii Parohiei Beznea din Protopopiatul Oradea, Eparhia Oradiei, prezenți în număr mare la biserică pentru a-L aștepta și întâmpina pe Hristos, precum odinioară locuitorii din Ierusalim și pentru a-L…