Toate știrile

Cerc pastoral în Protoieria Ploiești

La Biserica ‘Sfântul Spiridon’ – Ploiești din Protoieria Ploiești au avut loc, luni, 24 septembrie 2012, lucrările Cercului pastoral nr. 1. După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către Părintele Protoiereu Ștefan Mușat, înconjurat de un…

Festival de poezie în Protopopiatul Piatra Neamț

Asociația ‘Recunoștință, Adevăr, Dăruire și Alinare’ (RADA) organizează, începând de astăzi până pe 27 septembrie 2012, Zilele poeziei de la Vaduri, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează Ziarul Lumina, Ediția de…

Sărbătoare în comunitatea ucrainenilor ortodocși din Banat

Comunitatea ucrainenilor ortodocși din Banat s-a aflat, duminică, 23 septembrie 2012, în sărbătoare. Credincioșii ucraineni din Parohia Soca, din cadrul Protopopiatului ortodox ucrainean de Lugoj, județul Timiș, au sărbătorit sfințirea bisericii parohiale închinată praznicului Nașterii…

Liturghie arhierească la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală, marți, 25 septembrie 2012, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, începând cu ora 8:00 de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În…

Master de Spiritualitate Filocalică, la Galați

Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat, la începutul acestei săptămâni, examenul de admitere la cursurile de master în teologie, pentru programul „Istorie și spiritualitate filocalică”.…

Simpozion dedicat Sfântului Neagoe Basarab

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi, 24 septembrie 2012, în Sala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din Str. Țepeș Vodă, nr. 17, Pitești (în incinta Protoieriei Pitești) Simpozionului dedicat împlinirii a 500 de ani de…

Pregătiri de hram la Mănăstirea Antim

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, prăznuit de Biserica noastră la 27 septembrie, va fi sărbătorit și anul acesta, în mod deosebit, la unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale din Capitală, Mănăstirea Antim, după cum informează…

Noi preoți în orașele Arhiepiscopiei Bucureștilor

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a avut loc, astăzi, 24 septembrie 2012, examenul de selecționare pentru ocuparea posturilor clericale vacante din Capitală sau din celelalte municipii și orașe. La concursul prezidat de Preasfințitul…

Resfințirea bisericii Sfântul Ioan din Bacău

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a resfințit duminică, 23 septembrie, Biserica ‘Sfântul Ioan’ din Bacău, după 200 de ani de când a fost târnosită prima dată. Din soborul de preoți au…

Conferința preoților din Protopopiatul Roman

La sediul Protopopiatului Roman a avut loc conferința de toamnă cu preoții, prezidată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. După cuvântul introductiv al părintelui Florin Țuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, PS…

Locuințe pentru persoanele nevoiașe din Dolj

Asociația Habitat pentru Umanitate construiește, începând cu anul 2011, opt case pentru oamenii care nu au posibilități financiare să achiziționeze o locuință printr-un împrumut la care să plătească dobânzi. Casele sunt din cărămidă, au câte…