Toate știrile

Tabăra din Loreto – Italia, la final

Tinerii reșițeni care au participat la a patra ediție a taberei ecumenice de la Loreto s-au întors acasă după ce au petrecut aproape două săptămâni în orașul italian, împreună cu alți tineri de alte naționalități,…

Sfințirea bisericii de la Gornovița mehedințeană

În ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Andrei Stratilat, duminică, 19 august 2012, încă o biserică mehedințeană va fi sfințită, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia. Sfânta Liturghie și slujba de sfințire vor fi oficiate de Preasfințitul…

Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv): Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să…

Pelerinaj în Poenița – Pașcani

Credincioșii din parohia Poenița, Protopopiatul Pașcani, se vor închina, începând de mâine, 19 august 2012, la racla în care se află fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Ioan cel Nou de la Suceava și Sfânta Mare…

Sfinții Brâncoveni cinstiți în Arhiepiscopia Dunării de Jos

În ziua când Biserica Ortodoxă Română a făcut pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, joi, 16 august 2012, Mănăstirea Cârlomănești din județul Galați și-a sărbătorit ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul…