Toate știrile

Cartea Sfânta Treime sau la început a fost iubirea

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut cartea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”. Lucrarea, publicată inițial în anul 1993, a fost reeditată cu binecuvântarea Preafericitului…

Vizită arhierească la Valladolid, Spania

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a efectuat, în perioada 31 martie – 1 aprilie, o vizită pastorală în Parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Valladolid, Spania. Astfel, sâmbătă, 31 martie 2012,…

Școala altfel la Colegiul Carol I din Craiova

Profesorii de religie de la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, în colaborare cu Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei, au organizat astăzi, 2 aprilie 2012, o acțiune în cadrul căreia elevii au plantat…

Duminica a V-a din Postul Mare la Urziceni

În Duminica a V-a din Postul Mare, la 1 aprilie 2012, duminică închinată Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din…

Treptele monahismului

Care sunt treptele și rangurile în monahism? Cum deosebim un simplu frate sau soră de mănăstire de un stareț sau stareță ori de un protosinghel sau arhimandrit? Cum să ne adresăm acestora și cum să…

Liturghia Darurilor în orașul Dej

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent vineri seară în mijlocul credincioșilor din biserica Parohiei ‘Sfântul Nectarie’ din Dej, unde a săvârșit Sfânta Liturghie a…

Acatistul, aducător de pace și de biruință

Vineri, 30 martie, la Catedrala patriarhală, slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri a fost oficiată de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”. Utrenia zilei de sâmbătă…

Concurs de creație literar-religioasă la Timișoara

Elevii care au participat la concursul de creație literar-religioasă cu tema ‘Întâmplări și minuni cu sfinți’, din Timișoara, au fost premiați pe 29 martie 2012 pentru eforturile și râvna lor. Concursul dorește să descopere și…

Slujire Arhierească în Parohia Uivar (Timișoara)

Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a efectuat sâmbăta aceasta o vizită canonică în Parohia Uivar, din Protopopiatul Timișoara I. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ‘Sfântul Prooroc…

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Caransebeș

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat vineri, 31 martie, la Catedrala episcopală cu hramurile ‘Învierea Domnului’ și ‘Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul’ din Caransebeș, slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri, informează „Ziarul Lumina”. La slujbă au participat…