Toate știrile

Slujire arhierească în Protopopiatul Lugoj

Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a săvârșit, în Duminica a XXI-a după Rusalii, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.…

Examen de capacitate preoțească în Episcopia Oradiei

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 18-19 octombrie 2011, are loc la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei examenul de capacitate preoțească, sesiunea de toamnă. După cum informează…

Slujiri arhierești în Transilvania

Comunitatea de credincioși din Parohia Armeni, Protopopiatul Săliște, a avut bucuria de a-și primi noul preot paroh, hirotonit duminică, 16 octombrie, de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în biserica parohială. Sărbătoarea comunității a…

Sfințirea Bisericii Sfânta Cruce – Obcini din Suceava

Biserica „Sfânta Cruce” – Obcini din Suceava a fost sfințită duminică, 16 octombrie, de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Lucrările de construcție ale acestui sfânt lăcaș, care a…

Sfințiri în parohia buzoiană Potoceni

Credincioșii și slujitorii Parohiei buzoiene Potoceni au primit duminică, 16 octombrie 2011, vizita Înaltpreasfințitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a sfințit pictura bisericii parohiale, a târnosit noul paraclis cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”…

Sărbătoare în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Cu câteva zile înainte de a sosi la București Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, s-a prăznuit în Catedrala arhiepiscopală din Galați împlinirea a 15 ani de la trecerea moaștelor sale prin acest oraș, informează…

Cursuri de formare a mediatorilor sociali la Craiova

La Craiova se desfășoară, zilele acestea, un curs de formare a mediatorilor sociali, organizat de Asociația „Vasiliada” a Mitropoliei Olteniei, informează TRINITAS TV. Cursul face parte din proiectul european „Servicii integrate pentru ocupare” care urmărește…

Promovarea în comunitate a economiei sociale

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost gazda celui de-al doilea seminar de informare privind implementarea proiectului european „PROMOVAREA ÎN COMUNITATE A ECONOMIEI SOCIALE”. Evenimentul a fost organizat în Sala Manole din incinta palatului arhiepiscopal, sub…

Ziua persoanelor fără adăpost marcată la Craiova

Ziua internațională a persoanelor fără adăpost, sărbătorită în fiecare an la 17 octombrie a fost marcată și la Craiova. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei i-a vizitat cu acest prilej pe cei aflați în Centrul Social…

Curs inter-ortodox de eclesiologie la Sibiu

În perioada 16-20 octombrie, la Sibiu se desfășoară un „Curs Inter-ortodox de Eclesiologie”. La ceremonia de deschidere a lucrărilor a luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, alături de cadre didactice și studenți, după cum…