Toate știrile

Paraclisul Schitului Nicolinț a fost binecuvântat

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat duminică, 24 octombrie, pictura Schitului Nicolinț. Amenajat în fostul pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003, la inițiativa părintelui protopop al Oraviței, Ion Văran, Schitul…

Vizită misionară la parohia Răcășdia

Aflat în Protopopiatul Oravița pentru a târnosi biserica Parohiei Sasca Română și pentru a binecuvânta noua pictură a paraclisului din incita Schitului Nicolinț, la invitația preotului paroh și a consiliului parohial, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian…

Municipiul Târgoviște are o nouă biserică parohială

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de numeroși preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și județene, dar și a numeroși credincioși, a săvârșit ieri, 24 octombrie, slujba punerii pietrei de temelie la noua…

Piatră de temelie pentru biserica din Teiuș

A fost așezată vineri, 22 octombrie, piatra de temelie la biserica din lemn cu hramul ‘Sfântul Ioan Botezătorul’, ce se va ridica la intrarea în Parcul Teiuș. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Lucian, Episcopul…

Sfințirea unui sediu de televiziune la Vâlcea

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Alin Gherghinoiu, protopop de Râmnicu Vâlcea, a sfințit vineri, 22 octombrie, sediul postului de televiziune Etalon din Municipiul Râmnicu…

Procesiune cu Sfintele Moaște la Craiova

Câteva mii de credincioși sunt așteptați să participe astăzi, 25 octombrie, în ajunul praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la procesiunea cu Sfintele Moaște aflate în Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova, pe…

Nou proiect european la Alba Iulia

În ziua de cinstire a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion, Sofronie și Mucenicul Oprea joi, 21 octombrie, la Alba Iulia a avut loc conferința de presă prilejuită de lansarea oficială a proiectului ‘Centrele de Incluziune Socială…

150 de ani de învățământ superior la Iași

Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ sărbătorește 150 de ani de la înființare, cu această ocazie fiind organizate numeroase manifestări academice desfășurate sub titlul ‘Dies Academici’. La sfârșitul săptămânii trecute, unul dintre cei mai cunoscuți economiști ai…