Toate știrile

Mesajul Patriarhului României la Ziua Armatei Române

Cu prilejul Zilei Armatei României Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis următorul mesaj: Domniei Sale, Domnului GABRIEL OPREA Ministrul Apărării Naționale Stimate Domnule Ministru, Cu deosebită bucurie, transmitem mesajul nostru de prețuire și binecuvântare cu…

Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Peste 1.500 de credincioși au participat astăzi, 24 octombrie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și…

Târnosirea bisericii Parohiei Sasca Română

În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit biserica din Parohia Sasca Română, Protopopiatul Oravița. Deși, biserica a fost construită în anul 1771, din piatră și cărămidă, în locul unei…

Resfințirea Catedralei din Tecuci

Credincioșii din orașul Tecuci din nordul județului Galați au participat astăzi, 24 octombrie, la un eveniment de importanță istorică: resfințirea Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Țării Românești”. Slujba…

Biserica din Stejarul Maiag, județul Gorj a fost sfințită

Câteva sute de credincioși au participat astăzi, 24 octombrie, la sfințirea noii biserici cu hramul „Nașterea Domnului” din parohia gorjeană Stejarul Maiag. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, informează…

Resfințirea filiei Șalcău din Arhiepiscopia Sibiului

Biserica filiei Șalcău din Parohia Mihăileni, județul Sibiu a fost astăzi, 24 octombrie, resfințită. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV. „Am zidit altarul, am binecuvântat pictura…

Biserici cu Sfinte Moaște

Pelerinii din țară care au venit să se închine la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou și la cinstitul lemn al Sfintei Cruci au posibilitatea să se închine și la alte sfinte odoare. Bisericile…

Pelerini pe „Colina Bucuriei”

An de an, mii de pelerini din țară vin la hramul Catedralei Patriarhale din Capitală pentru a se ruga la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și pentru a-i cere sănătate, pace, ajutor și împliniri. Nu…

Expoziție de icoane și cruci la Palatul Patriarhiei

Patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, deși de valoare inestimabilă, este puțin cunoscut chiar și printre români. De aceea, din când în când măcar, el trebuie arătat oamenilor, praful așezat de timp peste arta și spiritualitatea credincioșilor…