Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a făcut publice miercuri imagini de la slujbele de binecuvântare a viilor în ziua de pomenire a Sfântului Mucenic Trifon.

La ora 10.00, parohul din Câlcești, comuna Godinești, județul Gorj, a binecuvântat viile, oficiind în aer liber slujba de Sfințire Mică a apei.

Slujba de la Câlcești a fost urmată de o agapă în aer liber.

Începând de la ora 12:00, alți preoți din comună au oficiat o slujbă similară și pe scena în aer liber din centrul comunei Godinești, județul Gorj.

Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor și alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat și între Sfinții doctori fără de arginți.

Există tradiția ca în ziua pomenirii sale să se sfințească Agheasma mică și să se oficieze rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon și destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini și țarini.

Capul Sfântului Trifon se află la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, iar părți din moaștele sale se găsesc la Paraclisul Palatului Patriarhal din București și la parohiile „Cărămidarii de Jos” și „Sfântul Vasile” din Capitală.
Fragmente din moaștele Sf. Trifon se mai găsesc la Biserica „Sfântul Sava” din Iași, precum și în alte sfinte lăcașuri din țara noastră.
Școala Gimnazială din Godinești și Școala Gimnazială din Câlnic au organizat miercuri o sesiune de informare dedicată tradițiilor legate de sărbătoarea Sfântului Trifon.
Foto credit: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews