Mirosloveştii, sat aşezat în cârca dealului de pe lângă apa Moldovei, în judeţul Iaşi, sunt păstrătorii unei lăzi de zestre soră cu veşnicia. Aici, din blânda frumuseţe a luncilor, femeile au ştiut a culege motive delicate, pe care le-au aşezat, spre nemurire, pe pânzeturile ţesute în casă şi mai ales pe portul strămoşesc.
Nu cred să existe, în întreagul ţinut al Iaşilor, un alt loc în care portul să fi fost mai curat şi mai nealterat păstrat. De altfel, materia primă folosită, motivele vechi, în special cele vegetale, precum şi coloritul sunt argumente de necontestat în privinţa vechimii acestui costum, unul reprezentativ pentru specificul zonei etnografice Iaşi. Satul s-a închegat pe buza unui deal ţuguiat, de peste apa Moldovei, nu departe de târgul Paşcanilor, răsfirându-şi neobosit casele peste tot pe unde-a găsit loc bun de gospodărie. Iar femeile au găsit inspiraţie pentru costumele lor în luncile colorate în fel şi chip de toanele anotimpurilor. Deloc întâmplător, pe frumoasele lor fuste cusute „în pături“ pare că şi-au dat întâlnire toate verile moldoveneşti, cu bogăţia lor de flori. Dar poate cel mai important de subliniat e că aici costumul naţional nu-i pe cale să se piardă, bântuind doar amintirile bătrânilor nostalgici. Dimpotrivă. Mi-rosloveştenii au înţeles că pe portul moştenit din străbuni e încifrată, în semne şi simboluri de demult, propria lor istorie. Şi că, dacă l-ar pierde, s-ar stinge şi sufletul satului. „Un mare merit pentru păstrarea tradiţiei vii la Mirosloveşti îl are primarul Ionuţ Gospodaru, căruia îi place să se implice şi reuşeşte să mobilizeze tineretul pentru a transmite mai departe aceste tradiţii“, spune învăţătorul Gheorghe Astanei.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
