Moment al trecerii dintre ani, sărbătoarea Anului Nou are, pe lângă semnificația religioasă legată de ziua Sfântului Vasile cel Mare, sensul unui timp care înnoiește lumea. Înscris ca un moment sacru în evoluția calendaristică, Anul Nou marchează trecerea de la moartea simbolică a anului îmbătrânit către renașterea celui nou. Ceremonia sărbătorii, dominată altădată de obiceiul Calendelor lui ianuarie, a păstrat până astăzi un caracter augural și un repertoriu de datini bogat și variat.
Prin unele locuri se umblă cu ‘colinda’, ca la Crăciun, însă cea mai frecventă este datina ‘Plugul’, întâlnită pretutindeni în țară. În trecut, a fost prezentă mai ales în Bucovina și Moldova, de unde s-a răspândit și a ajuns în Transilvania, în Maramureș și în sudul țării, până în Muntenia și Oltenia.
‘Plugul mare’, ‘Plugușorul’
Copiii mici umblă cu ‘Plugușorul’. În satul Bilca, din Bucovina, micuții poartă un plug mic de lemn, pe care-l trag prin zăpada din curte, ca și cum ar ara, în timp ce alți membri din ceată ură la fereastră, sună din clopoței și pocnesc din bici. Ca odinioară, gazdele primesc urări de sănătate și belșug.
Ceata cu ‘Plugul mare’ este formată din copii mai mari și flăcăi. Ei au un buhai, clopote și bice, uneori și un fluieraș, în sunetul cărora rostesc urături lungi despre bădica Traian: ‘Dimineață s-a sculat, / Pe ochi negri s-a spălat, / La icoane s-a închinat, / Pe cal a încălecat / Și-n câmp a plecat / La arat și semănat. / Și-a plecat într-o joi / Cu-n plug cu 12 boi, / Boi bourei, / În coarne codălbei, / În frunte țintați,…, / Mai mânați flăcăi! / Hăi! Hăi!..’
În continuare, se vorbește despre arat și semănatul ‘grâului de vară’, secerat cu: ‘Seceri mari / Pentru secerători tari / Și altele mai mititele / Pentru fete ochișele.’ Și tot așa până la măcinat și la coacerea colacilor de către ‘Dochia cea frumoasă’, gospodina. Cercetătorii numesc ritualul ‘Povestea colacului’, care se întâlnește și la popoarele slave din apropiere.
Prin unele sate din nordul Moldovei, (Fundu Moldovei, Bosanci, Găinești), apoi mai la sud, pe valea Tazlăului, unii gospodari umblă cu Plugul tras de patru boi, împodobiți cu colaci în coarne, și acompaniați de buhaiuri și clopote mari. Cei mai buni urători din sat rostesc cu talent urarea agrară, desprinsă din cea mai cunoscută versiune – ‘Plugușorul’ (după textul clasic prelucrat de Vasile Alecsandri).
Urăturile de ‘Plug’ sunt variate. În Bucovina se numesc ‘urături’, în alte părți ‘plugușoare’, chiar ‘colinde’. Urătorii vorbesc despre trecutul lor falnic: ‘Noi suntem din Făgăraș / De-a lui Dragoș vechi urmași…’ Referitor la întemeierea Moldovei, aflăm de ‘Dragoș cel viteaz și mândru / Ce-a scăpat țara de zimbru, / El cu ghioaga și cu vorba / Ne-a întemeiat Moldova’.
În alte versuri se expune o adevărată filosofie a vieții: ‘Roata lumii se-nvârtește / Unul moare și altul crește, / Că timpul tace și trece / Și lumea pe toți petrece. / Omu-n viață se strecoară / Ca grăunțele la moară…’ Totul se desfășoară într-o atmosferă rituală, în care gesturile au semnificația unor acte simbolice.
Cu ‘Semănatul’, ‘Capra’, ‘Ursul’, ‘Cerbul’
Ca o continuare a obiceiului de ‘Plug’, copiii umblă în dimineața sărbătorii cu ‘Semănatul’. În unele zone se merge cu ‘Sorcova’: ‘Să trăiți, / Să înfloriți: Ca merii, / Ca perii, / Ca toamna cea bogată, / Cu de toate îmbelșugată…’
Cele mai animate sunt obiceiurile cu măști, cum ar fi: ‘Capra’ (‘Țurca’, ‘Brezaia’), ‘Ursul’, ‘Căluții’ sau alte formații, precum ‘Boul’, ‘Vițelul’, iar, mai nou, ‘Cimpanzeul’, ‘Cămila’, ‘Struțul’. Tineri travestiți colindă în alaiuri pe ulițele satelor și joacă pe la case în ritmul muzicii. Ei strigă la ‘Capră’: ‘Ța, ța, ța, căpriță, ța, / Te-am adus din Africa / Cu hurmuz și cu petèli / C-așa-i place mândrii mèli…’
La ‘Urs’ se strigă: ‘Ursul meu tărcat pe bot/ Umblă după miere mort…’ Mai nou, s-au introdus și formulări, precum: ‘Ursul meu din Spania/ L-am adus cu sania, / L-am adus cu avionul / L-am hrănit cu biberonul’.
La Câmpulung Moldovenesc și Fundu Moldovei se desfășoară ‘alaiul Cerbului’. Ceata, formată din trei-patru capre, un cerb și personaje de nuntă (mire, mireasă, nuni, vătajei ș.a.) este însoțită de fanfară. Spectacolul este unul impresionant prin frumusețea costumelor, a jocului de un ritm aparte și a întregului ritual.
În aceeași notă se prezintă ‘alaiul Caprelor’ de pe Valea Bistriței, unde, în ritmul tobei bătute cu iscusință de cioban, grupul de capre execută un dans vioi, care ne amintește de jocurile antice.
‘Căluții’ din zona Botoșanilor, ‘Cerbul’ din Cotnari, ‘Urșii’ din zona Dărmănești-Bacău nu mai au nevoie de nici o prezentare, aceste formații sunt deja bine cunoscute și foarte îndrăgite de oameni.
O adevărată stagiune de teatru popular
‘Teatrul popular’ a apărut la noi prin secolul al XIX-lea și cuprinde reprezentații dramatice populare, precum jocurile cu măști, teatrul de haiduci și teatrul cu subiecte istorice
Printre datinile de iarnă se numără ‘Haiducii’ și ‘Anul Nou’, ‘Anul Vechi’. La originea celor două obiceiuri, ‘Haiducii’ și ‘Anul Nou’, se află piesa ‘Jianul, căpitan de hoți’ (scrisă în 1850 de Matei Millo și I. Anestin), al cărei personaj principal este haiducul Iancu Jianu.
Unii locuitori de pe valea superioară a Sucevei încă își mai amintesc de ‘Malanca’ (obiceiul apare într-o altă formă și în zona Botoșanilor), de inspirație huțulă (sau ruteană), care era altădată o Ceată de capră și moșnegi. Cu timpul, a căpătat aspectul unei nunți țărănești. Formațiile teatrale din zonă (‘Banda lui Jian’, ‘Banda lui Gruia’, ‘Banda lui Palenciuc,’ ‘Banda lui Brâncoveanu’ ș.a.) se numesc și acum, cu un termen comun, ‘malănci’.
În unele sate, actorii acestor ‘piese de teatru’ se numesc ‘Irozi’, ‘Bumbieri’, ‘Împărați’ și sunt înveșmântați în costume bogat ornamentate. Mai demult, în Ardeal, de Anul Nou se jucau ‘Călușarii’.
Cetele teatrale sunt o prezență artistică deosebită. Producțiile dramatice sau ale jocurilor cu măști dau și astăzi o expresie aparte sentimentului de a trăi în lumina tradiției și a bucuriei sărbătorești. Astăzi, cu toate că fenomenul teatral popular a suferit un regres din cauza înstrăinării, pe alocuri, de aceste forme ale culturii tradiționale, alte formații, îndeosebi cele coregrafice și cu măști, mai animă încă lumea satelor de la noi.
Cum se poate observa, Anul Nou este un prilej de aducere aminte a datinilor folclorice de odinioară. Și peste toate, în aceste clipe de înnoire generală, fiecare român este dornic să audă din glasul urătorilor: ‘Anul Nou cu bucurie/La mulți ani ca să vă fie!…’ (Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 30 decembrie 2010)
