În dimineața zilei de vineri, 2 iulie, la ora 6:00, clopotul bisericii din Săucești a început să bată. Oamenii au știut că, din acel moment, vor pleca, pentru cine știe cât, în pribegie. Când ajungi la Săucești, cât cuprinzi cu ochii, vezi o mare de apă învolburată și sute de case frumoase plutitoare. În ultimii cinci ani, Siretul s-a revărsat de trei ori peste aceste meleaguri; se răzbună pentru că tot oamenii îi schimbă cursul; îl exploatează și nu îl respectă.
Sâmbătă, în comuna Săucești, aflată la 6 Km N-E de orașul Bacău, domnea o pace resemnată; pe drum, la câteva zeci de metri distanță, pâlcuri de oameni se întorc cu inima strânsă în vatra satului. Sunt sinistrații, zecile și sutele de oameni gospodari care s-au refugiat pe unde au putut din calea apelor. Cei care s-au ascuns în podul caselor sau și-au petrecut noaptea în corturile armatei pare că s-au resemnat și așteaptă ca atâta amar de apă să se retragă sau să fie suptă de pământ: ‘Păi, ce să fac, doamnă? Să ne apucăm de plâns? În curte, aci, la mine, parcă e un lac, mai lipsește peștele. Aștept să se retragă apele, voi aduce și o motopompă și mă apuc de treabă. Atât doar am speranța, ca cei care ne conduc să deschidă ochii și să facă digul ca să ne liniștim și noi. Ei au făcut în grabă digul, cu o noapte înainte să vină apa? Nu așa se face’, spune nea Mihai, un bărbat voinic, în timp ce privește spre casa în construție scăldată în apele tulburi ale Siretului.
Siretul – ‘râu al Moldovei, venind dinspre hotarul ei de sus, dinspre Lehia’, care se varsă în Dunăre ‘prin două guri’, s-a revoltat de astă dată cu mai puțină furie ca în 2008, însă localnicii sunt la fel de epuizați ca atunci. Căzută pe gânduri, la o margine de drum, cu ochii spre o mare de apă ce-i înconjoară și casa ei, Valeria Panaite, o pensionară de 57 de ani, e vlăguită de durere și cu greutate poate să mai îngaime, printre suspine, câteva vorbe chinuite: ‘Am mers așa, prin apa până aproape de brâu, și m-am dus să-mi văd casa. Am intrat și am ieșit; în casă apa e până la genunchi. Te apucă amețeala când vezi ce de apă e înăuntru. Stau și nu am putere de nimic’. Femeia, care-și așteaptă fata să vină de la un examen, din Bacău, se mai liniștește la gândul că, în câteva zile, copiii împrăștiați în cele zări vor veni acasă să-și ajute mama deznădăjduită. ‘Nu știu ce să fac, e a treia oară când ne inundă. Nici nu mai știu ce să fac, dacă mai rezist. Mă voi sfătui cu copiii; aștept să vină acasă în august și să văd ce voi mai face, pentru că nu mai rezist. O dată, de două ori, dar cât să mai rezistăm? Mă tem că stresul și nesiguranța aceasta ne va omorî: vine apa, nu vine? Îți ia sau nu casa? Eu am bază în copiii mei, dar cât mai pot și ei să reziste’, se întreabă cu lacrimi în ochi doamna Valeria Panaite.
‘Îmi pare rău că nu am apucat să culeg păstăile, așa frumoase mai erau…’
Dacă aceasta a încuiat casa și a plecat din calea apelor ‘în oraș, la cunoștințe’, alți oameni din Săucești s-au ascuns în podul caselor, urcând cu sine câteva păsări și puținele lucruri ce au putut fi aburcate în sus. ‘O singură moarte avem și odată tot o să murim. Așa că nu m-am dus când m-au chemat în adăpost; eu sunt bătrână și am zis că, pentru ce să mă mai zbat degeaba? Mi-am pus o saltea în podul grajdului și am dormit acolo’, a spus, senină, Maria Lepadatu, de 70 de ani. Nu a pus geană pe geană, iar când și-a adus aminte de ‘cățeii aceia frumoși’, nu s-a îndurat de ei și a coborât să-i pună la adăpost. La fel cum a făcut și cu puii zburătăciți și cu pisicile. Restul a fost înghițit de apă. În special recolta din grădină, ‘tare frumoasă anul acesta’: ‘Îmi pare rău că nu am apucat să scot ceapa din grădină și să culeg păstăile, așa frumoase mai erau…. Acum nu mai putem folosi nimic din recoltă, apa e foarte murdară, se simte mirosul foarte greu…, însă ne-om descurca cum vom putea. Asta-i viața noastră’, spune resemnată mătușa, care a mai trăit ca prin vis aceeași experiență în 2008, când Siretul i-a luat cu totul casa la vale. ‘În 2008, casa mea a fost luată de ape, mult mai mari decât acum, s-a prăbușit, iar statul mi-a ridicat alta, nouă. Anul acesta a venit iarăși apa, însă nu a intrat decât în anexe și în grădină, unde a distrus totul. M-am săturat de atâta apă… Dar ce să facem? Să murim?’.
O singură dorință: digul salvator
Drumul care taie satul în două se poticnește în două rânduri: cu ușurință ai putea înota ca să treci dincolo; apa măsoară aproape un metru. Cu cât te afunzi mai mult, descoperi un tablou sinistru, de neimaginat, care nu transpare decât într-o mică parte atunci când te afli în fața televizorului și urmărești imaginile de la fața locului: o mare de apă cu locuințe lacustre. Te faci mic, te uiți în sus și nu poți a nu te întreba de ce Dumnezeu a îndurat un asemenea necaz pe oamenii aceștia. A treia oară. Răspunsul vine din gura tuturor oamenilor care se întorc agale, precum refugiații de război, să descopere urgia: ‘Din cauza oamenilor. A celor care nu au ridicat la timp digul și a fost posibil să ne inunde pentru a treia oară’, spun cu năduf sinistrații, arătând cu degetul înspre Primărie. Conducerea administrației locale arată însă mai departe, cu degetul spre alte instituții: ‘Sper ca cei care ne conduc să ne ajute acum, să se aprobe toate solicitările referitoare la digul care trebuie reconstruit pentru că până acum nu au fost aprobate’, se scuză viceprimarul comunei, Irina Grigoraș.
‘Ultima speranță a oamenilor este la Biserică’
Părintele paroh din Săucești, Ioan Vădană, își dă osteneala să-și sprijine, în primul rând moral, enoriașii încercați din greu. ‘Vrând-nevrând trebuie să trecem și peste acest necaz, trebuie să ne întărim unii pe alții; înaintea lui Dumnezeu și în calea apei nu te poți opune. Însă nu pierderile materiale mă îngrijorează cel mai tare, ci suferința sufletească a acestor oameni, pentru că nu s-au cicatrizat rănile de la celălalt necaz și a venit altul pe capul lor. Au ajuns la limita suportabilității și de aceea sunt revoltați pe autoritățile locale; sunt lucruri care se pot face, lucruri minore, dar există un dezinteres total’, a spus preotul Ioan Vădană pentru ‘Ziarul Lumina’.
Oamenii de aici, buni gospodari, crescători de animale, meritau, în opinia părintelui paroh, să trăiască într-un colț de rai, care ar fi putut deveni, cu mai multă sârguință, această localitate. ‘Țin la oamenii din parohia mea și îi sfătuiesc să nu dea înapoi, să nu renunțe. Dacă am abandona toți cum dăm de greu, ce ar fi? Am făcut lucruri frumoase împreună și trebuie să avem credință și nădejde în Dumnezeu; să mergem împreună mai departe. Sper ca acest necaz să nu aibă un impact negativ în sufletele lor, să vină la sfânta biserică ca să găsească un sprijin. Ultima lor speranță este la Biserică’, a îndemnat părintele Vădană.
În fața acestei suferințe, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost în zilele acestea foarte aproape de oamenii din Săucești, care, potrivit preotului paroh, ‘a sunat în permanență și ne-a îmbărbătat, a sunat și la generalul de la ISU să aibă grijă în primul rând de oameni’.
Sfânta zi de duminică i-a prins pe localnicii din Săucești tot pe la rude, în adăposturile din orașul Bacău sau în corturile amenajate în zonele mai înalte ale satului. Apa nu avea de gând să se retragă, mai mult, există posibilitatea unui nou val de puhoaie. ‘Acum, așteptăm să vedem ce rămâne în urma apelor apoi vom ajuta oamenii să se pună din nou pe picioare. În 2008 s-au atras ajutoare, prin Biserică, din toată România, toți colegii mei preoți au sărit în ajutorul acestei parohii. Foarte multă lume a fost alături de noi cu mii de tone de cereale, zeci de tone de haine, alimente și bani, cu care s-au cumpărat 150 de aragazuri noi, 100 de paturi, cuptoare cu microunde, pentru că oamenii nu aveau sobe, 50 de televizoare, 50 de mașini de spălat automate și semiautomate’, a rememorat părintele paroh din Săucești, un sat cu 540 de case, istoric, de pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
De asemenea, în 2008, s-au reconstruit aproape 400 de case, care au rămas anul acesta în picioare, fiind avariate mai puțin, însă, pe măsură ce apa băltește, structura locuințelor va fi tot mai șubrezită.
‘Săuceștiul ar fi putut deveni un colț de rai’, după cum spune părintele paroh, dacă ‘ar fi avut parte de o administrație locală cu viziune pe termen lung’ și nu ar fi fost lovit de necazuri de atâtea ori. Localnicii din Săucești, deznădăjduiți deocamdată de urgia abătută asupra lor, se vor ridica și vor munci mai departe, dovadă stând casele frumoase și îngrijite, deși acum înghițite de ape, animalele grase și determinarea din ochii lor, de oameni gospodari și muncitori care vor să trăiască în bunăstare.
Bilanț provizoriu: 500 de gospodării se scaldă în apele Siretului
Duminică dimineață Săuceștiul era încă sub ape, oamenii dormind pentru a doua noapte fie în adăposturile pregătite de armată, fie în orașul Bacău, la căminele unor licee, fie la rude sau prieteni. Mr. Doru Onica, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, a spus că, potrivit unui bilanț provizoriu, au fost inundate 500 din cele 1.653 de gospodării din comuna Săucești: 35 de case din Șerbești, 60 din Siretu, o sută de case din Schineni și 215 din Săucești. Mii de hectare de teren agricol, neevaluate încă, au fost afectate de ieșirea Siretului din matcă.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău au început duminică dimineață să scoată apa cu motopompele din locuințele inundate din localitatea băcăuană Săucești, oamenii începând să se întoarcă la casele lor pe măsură ce apele se retrag.
Sâmbătă, la Săucești, s-a aflat și președintele Traian Băsescu, căruia localnicii nu i-au cerut ajutoare, ci să le construiască un dig de protecție, șeful statului promițându-le că de anul acesta vor avea dig.
La sfârșitul lunii iulie din 2008, inundațiile au distrus sau avariat peste 400 de case.
