Prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre din 29 octombrie 2008, anul pe care tocmai îl încheiem a fost închinat Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și al celorlalți Sfinți Capadocieni. Astfel, la nivelul fiecărei eparhii și instituții din subordine, inclusiv cele de învățământ teologic, Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare și al celorlalți Sfinți Capadocieni a fost marcat prin manifestări religioase, culturale, științifice, educative și pastoral-misionare. Sub aspect religios-duhovnicesc și pastoral-misionar, programul-cadru a fost reflectat prin numeroase acțiuni și programe, dintre care amintim vizita frățească în Capadocia a PF Părinte Patriarh Daniel, din perioada 27 mai-2 iunie 2009. Pe lângă binecunoscutele pelerinaje cu moaștele Sf. Vasile cel Mare și ale altor Sfinți Capadocieni, de la București, Iași, Galați, în cadrul sinaxelor stareților și a starețelor așezămintelor monahale, a conferințelor pastoral-misionare semestriale, a întâlnirilor cu același caracter cu preoții capelani și cu cei misionari, cu profesorii de Religie și cu cadrele didactice din unitățile de învățământ teologic, desfășurate în cele 38 de eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române, s-au prezentat referate despre rolul și importanța Sfântului Vasile cel Mare și a celorlalți Sfinți Capadocieni în viața Bisericii, precum și despre diferite aspecte referitoare la viața, opera și activitatea social-filantropică a acestora. În cele 15 facultăți și departamente de teologie ortodoxă și la cele 39 de seminarii teologice ortodoxe din țară s-au organizat simpozioane științifice naționale și internaționale, de teologie dogmatică, patristică și de spiritualitate creștină, dedicate Sfinților Capadocieni și, în special, Sfântului Vasile cel Mare. Au apărut cărți noi dedicate acestor sfinți, printre care, la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, volumul „Sinaxarul Sfinților Capadocieni”. Centrele eparhiale, în strânsă colaborare cu instituțiile de învățământ teologic sau cu alte instituții publice, au organizat congrese și colocvii dedicate Sfinților Capadocieni la care au participat cu lucrări științifice invitați de prestigiu din țară și străinătate. În revistele eparhiale și parohiale și pe site-urile Patriarhiei Române au fost create spații proprii dedicate Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare și al celorlalți Sfinți Capadocieni, prin care s-a mediatizat viața, opera și activitatea social-filantropică a acestora, precum și evenimentele închinate lor. De asemenea, în cadrul centrelor eparhiale și parohiale, al instituțiilor de învățământ teologic sau al altor instituții publice, s-au organizat și vernisat expoziții omagiale de icoane sau de carte veche (xilogravuri) dedicate Sfinților Capadocieni. Sub aspect mediatic, evenimentele dedicate Sfinților Capadocieni s-au bucurat de o largă susținere și promovare în mass-media bisericească centrală și locală, aflăm dintr-o retrospectivă publicată în ediția de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





