Predica Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, rostită în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Antim din București, 27 septembrie 2008:
‘Astăzi, Mânăstirea Antim își serbează cel de-al doilea hram, ctitorul ei fiind Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, prăznuit în fiecare an în data de 27 septembrie. Iar anul acesta se împlinesc 300 de ani de când Sfântul Antim Ivireanul a fost ales și înscăunat Mitropolit al Țării Românești, păstorind între anii 1708-1716, când a primit cunună de martir, pentru că a iubit mult Biserica Ortodoxă și poporul român ortodox pe care-l păstorea în timpul stăpânirii otomane.
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria, Georgia de azi, în jurul anului 1650 și a trăit în lumina jertfelniciei și a bucuriei slujirii lui Hristos și a Bisericii Sale. El a ctitorit, între anii 1713 – 1715, această mânăstire cu hramul „Tuturor Sfinților”- cunoscută acum ca Mânăstirea Antim – pe locul unei biserici mai vechi, după planurile întocmite de el însuși. Biserica mănăstirii, împreună cu tot ansamblul mănăstiresc, este astăzi un remarcabil monument de arhitectură brâncovenească, o adevărată podoabă a Capitalei.
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul este nu numai ctitor al acestei sfinte mânăstiri, ci și ctitor al limbii române, considerat – alături de Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
Sfântul Antim era un om învățat, pe lângă limba sa maternă, georgiana, el cunoștea limbile greacă, turcă, arabă, slavonă și română. Atât de bine cunoștea limba română, încât a avut o contribuție deosebit de importantă la introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele Bisericii. Deși străin de neam, el a creat o limbă liturgică românească limpede, care este înțeleasă și folosită până azi. În Liturghier și Molitfelnic avem tropare și rugăciuni pe care le rostim la sfintele slujbe în forma în care au fost ele tipărite de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul. În predicile sale, Sfântul Antim Ivireanul citează pe lângă Sfânta Scriptură și o mulțime de texte ale Sfinților Parinți, precum și filozofi sau poeți din antichitate. Era, așadar, un ierarh cărturar, un om erudit, care a contribuit mult la desăvârșirea limbii române liturgice și a dat un impuls deosebit vieții pastorale, culturale și misionare din timpul său.
Înainte de a fi episcop, Sfântul Antim Ivireanul a lucrat ca tipograf cinci ani la București, în tipografia Domnească a Țării Românești, unde a tipărit 5 cărți, apoi la Mănăstirea Snagov, unde a fost și stareț, a tipărit 15 cărți. Între cărțile tipărite la Bucuresti, între anii 1690 și 1694, au fost Acatistul și Viața Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Grigorie Decapolitul (1692), precum și Psaltirea în limba română (1694). Între anii 1696 și 1701, la Snagov, între cele 15 cărți tipărite de el se afla și Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă.
Apoi, tipografia s-a mutat din nou la București unde, între 1701 și 1705, Sfânul Antim Ivireanul a tipărit alte 15 cărți. În 1705 a întrerupt activitatea tipografică la Bucuresti, fiind ales Episcop la Râmnic, însă și acolo a continuat tipărirea cărților bisericești, de teologie, de apărare a credinței, timp de trei ani. La Râmnic, în anul 1706, a tipărit pentru prima dată, în Țara Românească, Liturghierul și Molitfelnicul, în limba română după ce, în 1701, a tipărit, pentru prima dată în Țara Românească, Noul Testament în limba română.
De la Râmnic, el a mutat tipografia la Târgoviște, unde a tipărit 18 carti, dintre care 11 în limba română, cea mai importantă fiind ‘Capete de poruncă’ (1714), precizând principalele îndatoriri ale preoților.
Ca tipograf misionar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a tiparit 63, după unii 65 de cărți, în limbile greacă, slavonă, română, arabă și georgiană (vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pp. 141-161).
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut o puternică conștiință a responsabilității misiunii pastorale, precum și o putere de lucru neîntrecută în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu și pentru întărirea credinței ortodoxe în vremuri grele, când majoritatea creștinilor din Răsarit se aflau sub stăpânire otomană.
Prin activitatea sa tipografică, el a sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru bulgari și sârbi, greci, arabi și georgieni. El a tipărit primul Liturghier greco-arab din lume, în 1701, la București. A fost prima carte tipărită cu litere mobile din lume, având caractere arabe. În anul 1706, aceeași instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep, în Siria.
Din grijă pentru credincioșii ortodocși din Ardeal, Sfântul Antim Ivireanul a tipărit în anul 1699 lucrarea intitulată „Carte sau Lumina”, pentru combaterea prozelitismului catolic al vremii și a trimis, în același an, pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă (Abecedar) și un Chiriacodromion (o Cazanie). Același Mihail Ștefan a fost trimis în țara sa natală, în Georgia, la Tbilisi, unde a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene, în care au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a trăit în vremuri de mare instabilitate politică și a murit martir (â€1716), ca și Domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu (â€1714) care l-a adus de la Constantinopol, l-a promovat și l-a ocrotit. Misionar energic și apărător al Bisericii Ortodoxe Române și al poporului român, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a fost considerat ca fiind un potrivnic al puterii otomane – turcești. De aceea, în toamna anului 1716, la cererea primului domnitor fanariot, Nicolae Mavrocordat, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a fost înlăturat din scaunul de mitropolit, întemnițat și apoi condamnat la exil pe viață în mănăstirea ‘Sfânta Ecaterina’ din Muntele Sinai, după ce a fost caterisit de Patriarhia din Constantinopol, la cererea stăpânirii otomane, fiind acuzat că susține politica rusă în Balcani și este ostil puterii otomane. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci, iar trupul aruncat undeva în râul Tungea, dincolo de Adrianopol.
În urma demersurilor Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române către Patriarhia Ecumenică, după 250 de ani, în anul 1966, aceasta a anulat nedreapta sentință de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul. El a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
În concluzie, putem spune că Sfântul Antim Ivireanul a fost un ierarh erudit și luptător, evlavios și harnic, ctitor de limbă și cultură românească creștină, misionar înțelept și generos, care a ajutat cu cărți pe ortodocșii români ardeleni, pe ortodocșii greci, bulgari, sârbi, arabi și georgieni. El a fost și un artist de mare talent: caligraf, tipograf, miniaturist, sculptor și arhitect, așa după cum se vede mai ales în frumoasa lui ctitorie: Mănăstirea Tuturor Sfinților din București.
Mai mult, după cum se vede în Așezământul-Testament pentru mănăstirea sa, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut o grijă deosebită față de orfani și văduve, săraci și bolnavi, dar și de monahii care devin preoți și față de tinerii credincioși care întemeiază familie. El a unit astfel Liturghia cu filantropia, rugăciunea cu milostenia, credința ortodoxă cu fapta cea bună, fiind cu adevărat un mare păstor de suflete pe calea mântuirii.
Ctitoria marelui Ierarh Antim a rămas peste timp o făclie de Înviere în oraș.
Prin rânduiala ei liturgică, cu slujbe de zi și de noapte, cu cateheze destinate tuturor credincioșilor creștini dornici de a înțelege mai bine tainele credinței precum și rânduielile bisericești, Mănăstirea Antim aduce multă lumină și binecuvântare pentru întreaga comunitate și pentru vizitatori. Ascunsă adesea sub ocrotirea unei repetiții monotone, viața monahală aduce înnoire și înălțare spirituală atât obștii călugărești, cât și credincioșilor care participă la rugăciunile acesteia și pregustă bucuria din Împărăția lui Dumnezeu. Mănăstirile citadine au astfel misiunea de a împărtăși oamenilor, prin lucrarea lor liturgică, filocalică și filantropică, lumina, sfințenia și iubirea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În această mănăstire ocrotită de Dumnezeu și îndrăgită de pelerini se împletesc și se întregesc reciproc, de aproape trei veacuri, cultul și cultura, liturghia și filantropia, pacea sufletului și misiunea pastorală.
O mulțime de monahi, care au cultivat virtuțile creștine în această mănăstire – cetate duhovnicească, au devenit ulterior păstori și învățători ai credincioșilor Bisericii purtând pretutindeni cu ei râvna și lumina Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Ei și-au acoperit virtuțile cu smerenie și simplitate, în rugăciunea și lucrarea lor, slujind însă cu multă stăruință pentru mântuirea oamenilor. De asemenea, mulți creștini mireni au susținut și susțin în continuare cu rugăciunea, cu truda și cu dărnicia lor bunul mers al Sfintei Mănăstiri. Această împreună-lucrare a întărit de-a lungul timpului între credincioși unitatea de credință și slujirea semenilor.
Printre Părinții îmbunătățiți care au strălucit aici în mod deosebit amintim pe Arhimandritul Sofian Boghiu, Arhimandritul Vasile Vasilachi, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Sunt doar trei dintre cei mulți slujitori ai Sfântului Altar care au mărturisit pe Hristos Domnul cu statornică și luminată credință, devenind modele demne de urmat pentru toți creștinii ortodocși care trec pragul Mănăstirii Sfântului Antim.
Vatră de rugăciune și pace într-un oraș tumultuos, loc de întâlnire între cult și cultură, poartă către Cer și făclie de Înviere, Mănăstirea Antim trebuie cercetată nu ca turist grăbit, ci ca pelerin rugător și prieten statornic al ei.
Din punct de vedere filantropic, tradiția mănăstirii de a purta de grijă celor necăjiți, începută și statornicită prin Așezământul mănăstirii de însuși ctitorul și ocrotitorul ei, Sfântul Antim Ivireanul, se continuă și azi prin ajutorul material, medical și financiar pe care mănăstirea îl acordă celor aflați în necazuri. Totodată, în cele patru posturi de peste an sunt organizate colecte de haine și alte obiecte de uz casnic necesare familiilor sărace sau cu mulți copii. Zilnic, din mâncarea de la trapeza mănăstirii sunt hrăniți oameni nevoiași și bătrâni care locuiesc lângă mănăstire. Totodată, în limita posibilităților mănăstirii, este acordată găzduire pelerinilor săraci, precum și ajutor financiar pentru procurarea medicamentelor necesare oamenilor bolnavi care solicită sprijinul mănăstirii.
De asemenea, mănăstirea colaborează cu Fundația Creștină „Sfântul Antim Ivireanul” în proiectele destinate celor 35 copii săraci pe care îi antrenează în diferite activități cultural-educaționale, după cum se arată în cartea – album intitulată: O făclie de Înviere – Mănăstirea Antim din București, apărută acum la Editura Mănăstirii Antim, cu prilejul aniversării a 300 de ani de la înscăunarea Sfântului Ierarh Antim ca Mitropit al Țării Românești (1708 – 2008).
Rugăm pe Hristos-Domnul, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, să dăruiască ierarhilor și părinților slujitori, ostenitorilor, închinătorilor și binefăcătorilor acestei sfinte mânăstiri, sănătate, pace și ajutor sfânt în toată fapta cea bună și lucrarea duhovnicească, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire! Amin!’
