Așezământul social al Parohiei Țintești, din județul Buzău, a fost astăzi, 26 decembrie, sfințit. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Înaltpreasfinția Sa a oficiat apoi și Sfânta Liturghie în biserica Parohiei cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, informează TRINITAS TV.
„Părintele paroh s-a străduit mult pentru a zidi această clădire. S-a gândit să facă bine semenilor într-un fel sau altul, cum va considera dânsul mai bine ca să funcționeze acest așezământ social”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei
Ridicarea complexului de asistență socială, ce va deservi și unor activități catehetice, a început în cursul anului trecut. Pentru întreaga activitate depusă în Parohia Țintești, părintele paroh a primit rangul de iconom stavrofor.
Construirea așezământului s-a făcut prin contribuția unor localnici, dar și cu sprijinul autorităților județene și locale. La sfârșitul Sfintei Liturghii, copii îmbrăcați în costume populare au cântat colinde. Aceștia au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie, care le-a împărțit daruri și iconițe.