Un nou cleric în Episcopia Severinului și Strehaiei

Sărbătoarea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul a umplut de bucurie și inimile credincioșilor severineni. Cu acest prilej, câteva sute de drept-slăvitori creștini au participat marți, 24 iunie, la slujba arhierească oficiată la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

„Evenimentul liturgic a fost unul memorabil pentru cei de față, întrucât au putut asista la una dintre cele mai frumoase rânduieli ortodoxe, hirotonia unui cleric. Tânărul teolog Ochenatu Constantin Daniel a fost chemat la slujirea diaconească, pe seama Catedralei episcopale, prin punerea mâinilor Chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Pentru noul slujitor al sfântului altar s-au rugat, deopotrivă, familia, preoții și credincioșii participanți la Sfânta Liturghie”, după cum a precizat Cătălin Cernătescu, Redactor Știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Preasfințitul Părinte i-a oferit părintelui diacon și însemnele slujirii diaconești: stiharul, orarul, mânecuțele și Liturghierul.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele episcop i-a binecuvântat pe credincioși și a rostit cuvânt de învățătură, arătând însemnătatea praznicului pentru lumea ortodoxă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…