Un pelerinaj deosebit pentru credincioșii din Pitești

Clerul și credincioșii argeșeni și musceleni au avut bucuria să primească în orașul, casele și sufletele lor binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și a Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș prin procesiunea cu sfintele odoare ale acestora pe străzile orașului Pitești.

După ampla procesiune prin Oltenia, binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic s-a revărsat și asupra clerului și credincioșilor din Eparhia Argeșului și Muscelului. Odoarele de mare preț ale Sfântului Ierarh Calinic s-au aflat sâmbătă seara, 05 mai 2012, în centrul orașului Pitești, la Biserica Domnească, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, lăcaș unde au fost aduse și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, pentru purtarea lor în procesiune pe străzile orașului Pitești și pentru conștientizarea locuitorilor acestei cetăți pământești că fiecare este chemat ca să devină cetățean al Împărăției cerurilor.

Din fața Bisericii Domnești, după cum ne informează Ziarul Lumina, alaiul de credincioși cu prapuri și Sfânta Cruce, maici, părinți călugări, arhimandriți și stareți de la mănăstirile argeșene, cu lumânări și făclii aprinse, numeroși preoți și credincioși, în mijlocul cărora s-au aflat Înalt Preasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, au însoțit raclele celor doi sfinți până la Mănăstirea Trivale, unde au fost așezate într-un baldachin, lângă podiumul special amenajat.

‘Călătorii pline de har’

Pentru câteva zeci de minute, itinerarul dintre aceste două lăcașuri sfinte și-a pierdut semnificația de spațiu al promenadei și, astfel, a devenit un spațiu al unei ‘călătorii pline de har’, după cum a subliniat IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a adus moaștele Sfântului Ierarh Calinic, că ‘toate locurile pe unde ajung sfinții lui Dumnezeu sunt binecuvântate în chip nevăzut’. Nu puțini au fost aceia care, deși erau la plimbare pe străzile orașului ori prin parcul de lângă Mănăstirea Trivale, s-au alăturat pelerinilor.

Această procesiune inedită pentru Eparhia Argeșului și Muscelului a fost un frumos prilej de mărturisire a credinței ortodoxe și a evlaviei credincioșilor de pe aceste meleaguri față de sfinții lui Dumnezeu. Mulți dintre pelerini cunoșteau bucuria pe care o capătă în urma acestor procesiuni, având experierea duhovnicească de la tradiționalele pelerinaje din țară, dar și pentru ceilalți procesiunea a însemnat un înălțător moment duhovnicesc.

‘M-am simțit împăcată și încărcată de multă lumină. De asemenea, mă bucur că este atâta lume venită aici și aceasta înseamnă că sufletele noastre încă mai sunt deschise spre ceea ce este bun, frumos și adevărat în viață. Aș vrea ca Dumnezeu să coboare în calea tuturor să-i călăuzească, iar acest lucru să se vadă în acțiunile lor și în modul de a gândi din fiecare zi’, ne-a mărturisit Daniela. Pelerini de toate vârstele, pentru câteva ore, au părăsit vâltoarea și grijile lumii și au urcat spre Mănăstirea Trivale cu gândul de a se întâlni cu sfinții lui Dumnezeu și pentru a-i ruga să mijlocească pentru sănătatea și mântuirea celor dragi și pentru ca liniștea și pacea să se aștearnă peste locuitorii acestor plaiuri. La acest sfânt așezământ a fost o continuă slujire, sâmbătă seara s-au săvârșit slujba Privegherii mănăstirești, acatiste, paraclise și citiri din Psaltire, pentru ca spre zorii dimineții de duminică să fie săvârșite slujba Aghezmei Mici și a Tainei Sfântului Maslu, de către preoți din Protoieria Pitești. Nu au fost uitați nici pelerinii hipoacuzici, printre ei aflându-se preoți care au slujit în limbajul mimico-gestual. De asemenea, Protoieria Pitești a pregătit 3.000 de pachete cu alimente pentru pelerinii care au așteptat să se închine sfintelor moaște, ca pe lângă mângâierea duhovnicească să primească și un dar material.

Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de IPS Arhiepiscop Calinic, alături de care s-au mai aflat PS Varsanufie Prahoveanul, PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și numeroși preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala ‘Credo’, iar la slujba Privegherii, de Grupul psaltic ‘Ghelasie Basarabeanul’, ambele din Pitești. În cadrul Sfintei Liturghii, pr. prof. univ. dr. Radu Tascovici, decanul Facultății de Teologie ‘Sfânta Filofteia’ din Pitești, a reliefat semnificațiile duhovnicești ale Apostolului și ale Sfintei Evanghelii din Duminica Slăbănogului. După Sfânta Liturghie, IPS Arhiepiscop Calinic a vorbit despre virtuțile Sfântului Ierarh Calinic și bogăția harului care se revarsă asupra credincioșilor care se roagă lui cu credință și a mulțumit ierarhilor, pelerinilor și tuturor ostenitorilor pentru participare și buna desfășurare a primei procesiuni de asemenea anvergură în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Un pelerinaj amplu cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic

În perioada 28 aprilie – 5 mai, moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica au fost duse în procesiune în Mitropolia Olteniei, cu prilejul prăznuirii Sfântului Irodion de la Lainici. În acest răstimp, Sfântul Calinic a poposit mai întâi la Craiova, locul întronizării sale, apoi la Râmnicu Vâlcea, eparhia unde sfântul ierarh a întemeiat spitale, biserici, școli, dar unde a trăit și în asceză și a săvârșit minuni, toate fiind înscrise pe filele cărților de istorie, dar mai ales în conștiințele și inimile oamenilor. De la Râmnic, cinstitele moaște au fost duse la locul de metanie al duhovnicului său, Sfântul Irodion de la Lainici. De binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic nu au fost lipsiți nici credincioșii din Drobeta-Turnu Severin și cei din împrejurimi, dar nici credincioșii din Episcopia Slatinei și Romanaților. Întrucât în drum spre Mănăstirea Cernica Sfântul Calinic trecea și pe lângă Pitești, prin grija IPS Arhiepiscop Calinic s-a organizat o procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh, prima de acest fel în Pitești, la care au fost aduse și moaștele Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeș. Manifestarea religioasă a fost un prilej de bucurie aleasă, atât pentru credincioșii argeșeni și musceleni, cât și pentru chiriarhul locului, IPS Arhiepiscop Calinic, care a fost stareț la Mănăstirea Cernica și care poartă numele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Moaștele Sfântului Ierarh s-au întors aseară la Mănăstirea Cernica.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…