Miliarde de stele, galaxii și clusterii își dezvăluie formele și strălucirile impresionante. Explorarea cosmologică ne încredințează, prin aceasta, că depărtările universului ascund frumuseți ce par destinate unor descoperiri treptate. În ultimii 10 ani, telescopul Hubble a capturat imagini spectaculoase, ale unor artefacte gravitaționale gigantice, plăsmuite din gaz și praf interstelar, întinse pe sute de mii de ani lumină cubi, cu forme și cromatici încântătoare.
Este adevărat, cosmosul este rece, ostil și fără viață. Însă depărtările lui stimulează viața spiritului omenesc, suscitând deopotrivă cercetarea cosmologică și încântarea. Și, fapt poate prea puțin reflectat, imaginile înregistrate de telescoape au un vădit conținut estetic! O neașteptată fațetă artistică se dezvăluie chiar în structurile cele mai îndepărtate din univers, stârnind un fior interior, mai înainte de orice alt efort rațional de deslușire a legilor lor. Lumea ascunde o frumusețe neașteptată, dincolo de sfera propriu-zisă a esteticii (!), mai departe decât toate puterile de sesizare ale simțurilor omenești.
Nu e vorba, așadar, la întâlnirea noastră cu universul, doar de sesizarea matematicii ce organizează, în ascuns, structurile lui gigantice, printr-o lectură eminamente rațională. E vorba, în plus, de o remarcabilă frumusețe a cosmosului, de forme și culori strălucitoare, sculptate de forțe gravitaționale impresionante, în materia intergalactică.
Așadar, universul se arată ochilor și rațiunii ca un fel de corp luminat de stele și întipărit cu o raționalitate profundă. Iar faptul acesta că este sesizabil a forțat rațiunea omenească să dezvolte matematica, justificând, în același timp, toate eforturile omenești, prelungite de-a lungul generațiilor, pentru a elabora o știință a raționamentelor și observațiilor, pentru a dezvolta ingineria aerospațială și dispozitivele sau procedeele de observație. Toate s-au dezvoltat ca să privim mai bine în adâncul universului. Dovedindu-se lizibil1, inteligibil, universul a stimulat curiozitatea și i-a răsplătit pe exploratori cu înțelesuri adânci și cu peisaje de o frumusețe aparte2.
Lumea – spațiu experiențial pentru exersarea puterilor omenești
Însă nu doar cosmosul este sesizabil. Lumea înconjurătoare se dezvăluie, pentru întreg echipamentul senzorial al omului, ca diversitate de stimuli, gata să ofere experiențe noi unui spirit mișcat să o descopere. Formele lucrurilor și sunetele lumii, culorile și texturile lor se desfășoară în fața noastră ca o școală. Cum se poate vedea cu ușurință în viața fiecărui copil, zi de zi, lumea receptată de om se dovedește a fi un laborator experiențial, gata să-i exerseze puterile de sesizare și înțelegere.
Poate cel mai pregnant, putem vedea acest univers al stimulilor și al experiențelor adecvate omului, în mijlocul naturii, acolo unde darurile lui Dumnezeu sunt mai evidente. Pădurea cu copacii și aerul ei curat, vârfurile înalte ale munților, foșnetul frunzelor și cântul păsărilor, susurul râurilor și adierea vântului, fiecare în parte și toate la un loc, stimulează contemplația și au evidente efecte terapeutice. Numeroase cercetări recente au scos la iveală acest caracter terapeutic al ambientului natural și efectele benefice asupra sănătății și calității vieții. E important de spus aici, pe de altă parte, că științele vieții nu au reușit să catalogheze toate speciile existente pe Terra și că nici industria farmaceutică nu a reușit să pună în evidență, cu atât mai puțin să folosească întreg potențialul terapeutic al lumii vii.
Pe de altă parte, în multitudinea vietăților minuscule, în forfota și mișcarea vieții, știința descoperă o raționalitate profund întipărită în organizarea grupurilor de insecte, în viața și mișcarea păsărilor și animalelor. Studiile conving că, în mușuroaiele de furnici, în configurarea și dinamica stolurilor de păsări sau în roiurile de albine, în milioanele de specii vii, în zecile de mii de grupuri care le adună, sunt prezente comportamente altruiste, ierarhii, roluri multiple, tipare de organizare cvasi-sociale3. Și din nou trebuie spus că nu avem de-a face doar cu o lume plină de raționalitate, adecvată rațiunii omenești, așezată înaintea noastră ca o sarcină de explicitare a unui mecanism complex. E vorba și de o lume plină de lecții morale, de indicații etice, care stârnește admirația, o lume care poate constitui o lecție pentru bunaviețuire a omului.
Așadar, lumea întreagă dezvăluită de lumină se desfășoară în fața omului ca un labirint capabil să-i dezvolte puterile lui înțelegătoare, deopotrivă ca loc al explorării și al exersării lui etice, dar și ca spațiu al contemplării și al înstrăinării de lume, destinat în cele din urmă unui spirit chemat să-i depășească toate frrumusețile, printr-un exercițiu ascetic și contemplativ, care să-l aducă pe om în stare de a-L sesiza pe Cel ce le-a creat pe toate.
Urmele spiritului uman imprimate în substanța lumii
Mai general, întreaga lume a vieții omenești ascunde variate forme de întrupare. Nu este vorba doar de o raționalitate a lumii, plasticizată în structurile cosmice, căreia îi spunem matematică, astrofizică sau cosmologie. Nu e vorba doar de o raționalitate profund întipărită în constituția și mișcările lumii vii, căreia știința i-a alocat arii precum biochimia, biofizica, medicina sau sociobiologia. Nu e vorba doar despre raționalitatea profund întipărită în dinamica terestră, căreia îi spunem geofizică sau ecologie și care dezvăluie felul cum solul și apele Terrei, anvelopa atmosferei și tectonica plăcilor, antrenează o amplă, complexă și decisivă mișcare a resurselor fizice pentru întreținerea viețuitoarelor, pentru hrana și viața omului. Nu doar în aceste cazuri avem parte de forme de raționalitate prezentă în corporalitatea lucrurilor, de plasticizări ale unor rațiuni ce organizează armonios lumea, făcându-le pe fiecare să slujească altora într-un mod care păstrează unitatea lumii în diversitatea ei.
Și viața omului e o continuă exprimare a sufletului său, ca rădăcină a vieții trupești, prin trupul lui vizibil și sensibil. Și limba pe care o vorbim e o formă plasticizată a gândurilor și experiențelor vieții fixate în unități distincte de înțeles, cărora le spunem cuvinte. Și scrisul reprezintă cuvintele incorporate în șiruri de semne grafice, care întipăresc gândurile cuiva peste veacuri. Și operele de artă sunt forme de întrupare, în substanța lumii, plasticizări ale ideilor și intențiilor artistului, tot așa cum și literatura e înveșmântarea văzută a unei experiențe interioare, scoaterea ei la iveală prin împrumutul cuvintelor, prin folosința vocabularului. Orașele, construcțiile arhitecturale, spectacolele, evenimentele istorice, organizarea socială, regimurile politice, toate și fiecare în parte, pot fi văzute ca plasticizări ale unor intenții omenești, care lasă în trupul naturii create, al lumii și al istoriei urme văzute. În toate, omul întipărește proiectele sale. În mod excepțional, eroii se lasă întipăriți de năzuințele cele mai înalte ale umanității, imprimați de dorul ei după o viață în adevăr și dreptate, purtând în trupurile lor rănile prețioase ale jertfei. Și, la capătul de sus al acestor experiențe existențiale de întrupare a năzuințelor spiritului omenesc în lume, sfinții întrupează poruncile divine și se lasă ei înșiși imprimați, întipăriți, în trupul, sufletul și viața lor de Spiritul divin, făcând în felul acesta sesizabilă în ei și în lume, de-a lungul vieții lor și al istoriei, lucrarea lui Dumnezeu.
Creația – Operă ce dezvăluie pe Dumnezeu
Praznicul Nașterii Domnului ne dezvăluie înțelesul tuturor acestor situații remarcabile. Când Fiul lui Dumnezeu se face om, se vede mai deslușit cum toate cele din lume sunt întipărite de Rațiuna Supremă, de Logosul divin, și cum toate sunt expresia unei lucrări dumnezeiești care le-a făcut pe toate așa. În lumina Întrupării, și Creația, și Scriptura se vădesc a fi trepte care conduc spre Dumnezeu și care îl pregătesc pe om pentru comuniunea desăvârșită cu El, comuniune care va fi posibilă în Hristos născut om din Fecioara Maria.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, făcând referire la rațiunile din Creație și din Scriptură (logoi), vede și în Creație, și în Scriptură întrupări ale Logosului. Creația este prima întrupare a lui Hristos. Scriptura este coborârea lui Dumnezeu în cuvinte, iar Întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om este cea care le împlinește pe celelalte. Părintele Stăniloae observă că, încă din legea naturală, se vedea intenția lui Dumnezeu ca, de la vorbirea indirectă, prin cuvintele concretizate în legi naturale, să treacă la vorbirea directă, prin poruncile scrise, pentru a se dezvălui într-un fel mai evident. Iar la urmă, scrie părintele Stăniloae, „era necesar ca, după ce a făcut auzite cuvintele Sale, să Se arate Însuși Cuvântul ș…ț, prin Întrupare”4. Iar acestea se întemeiază în faptul că întreaga Creație este făcută întru, prin și pentru Hristos Logosul: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El” (Coloseni 1, 16).
Taina Tainelor, care face toate acestea posibile, spune în alt loc părintele Dumitru Stăniloae, urmând Sfântului Maxim Mărturisitorul, este tocmai aceea că Dumnezeu cel necreat a făcut o Creație pe care o poate aduce în stare de unire cu El. Nici o parte a realității nu rămâne în afara acestei taine5! Iar Întruparea împlinește această Taină, întrucât Fiul lui Dumnezeu se face om. Când intră în cuprinsul lumii, El vine întru ale Sale! Văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu născut om, înțelegem că până la Întruparea Lui, prin toate cele create, prin Scriptură, dar și prin însăși felul omului de a fi, cu strădania lui de a imprima spiritul său în materia lumii, Logosul divin a pregătit lumea pentru Întruparea Sa ca om.
Când Cerurile se deschid și Îngerii cu oamenii cântă împreună, raționalitatea lumii atinge condiția ei deplină, devenind raționalitate drept-slăvitoare. Cerul participă, prin steaua călăuzitoare, la bucuria oamenilor și a îngerilor, primind pe Cel ce l-a făcut, născut Prunc din Fecioara Maria. La fel și lumea necuvântătoarelor, și pământul care găzduiește venirea Fiului în lume. Toate Îl primesc, iar aceasta se petrece pentru că mai întâi de toate întreaga Creație a fost făcută prin El și pentru El. Creația este o plasticizare a bunăvoințelor lui Dumnezeu, întreg conținutul ei nefiind altceva decât o raționalitate adusă la existență din bunăvoință divină liberă, prin Fiul lui Dumnezeu – Logosul, de către Persoanele Treimii Care au voit să împărtășească oamenilor viața și iubirea.
Creația întreagă e străbătută de evenimentul Întrupării
Așadar, pentru că întreaga Creație, viața și omul sunt, în esența lor, plasticizări ale bunelor voiri divine, fiind exprimarea sensibilă a gândurilor și planului lui Dumnezeu, înțelegem de ce în toate cele create găsim o raționalitate profundă, și de ce și viața omului se dovedește a fi, în esență, o exprimare plasticizată a spiritului său, imprimată în variate forme în materia lumii și în trupul istoriei. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „pentru noi cei groși la cugetare a primit să Se întrupeze și să Se întipărească (să ia chip) în litere, în silabe și cuvinte, ca din toate acestea să ne adune pe încetul la Sine pe noi, cei ce urmăm Lui, uniți în Duh”6. Întruparea Cuvântului în Hristos pentru oameni, scrie părintele Stăniloae, e pusă în legătură cu în-corporarea Lui în toate lucrurile, „ca în niște semne”.
În felul acesta înțelegem că toată Creația și istoria lumii este străbătută de evenimentul Întrupării Logosului, întipărit în lucrurile create mai întâi în om, în chipul lui dumnezeiesc, prin excelență, în cuvintele Scripturii și, în fine, și în mod deplin, în Iisus Hristos. Nimic din ceea ce există nu rămâne în afara acestei intenții de învăluire și dezvăluire a lui Dumnezeu. Prin toate cele create, Dumnezeu se arată și se ascunde, în același timp. Nimic nu rămâne în afara acestei iubiri a lui Dumnezeu, Care lucrează acoperind și descoperind totodată pe Dumnezeu în lumea creată și în viața omului. În toate cele create există înțelesuri care trimit la El, încât lucrurile, creaturile și Scriptura se arată ca porți de intrare a omului în orizontul spiritual al vieții. Și, la urmă, dar mai presus de toate, Fiul lui Dumnezeu făcut om, Iisus Hristos, se arată pe Sine ca Ușă care duce pe om la Dumnezeu Tatăl, în Duhul Sfânt.
Acum înțelegem de ce omul, prin toate câte face, se dezvăluie și se ascunde deopotrivă, exprimându-se pe sine prin artă sau inginerie, dar rămânând, în același timp, ascuns în toate și mai presus de toate aceste expresii văzute. Pentru că întreaga Creație e, mai întâi, o dezvăluire a lui Dumnezeu Care se face cunoscut prin Creație și Scriptură, și prin Fiul făcut om, dar Care rămâne ascuns în porunci și se dăruiește pe Sine și se împărtășește oamenilor tainic în Biserică, prin Sfintele Taine. „În fiecare șlucruț e întreg șCuvântul lui Dumnezeuț, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. (…) E prezent în toate prin rațiunile lor ce iradiază din aceeași Rațiune și în toate cuvintele ce ni le adresează prin ele același Cuvânt ipostatic. Numai pentru că S-a întrupat Cuvântul dumnezeiesc, în această nouă lege a harului El poate fi văzut în toate lucrurile”, „ca încorporări ale rațiunilor și cuvintelor Lui”, fără ca aceasta să însemne identificarea Lui cu ele. Numai cu ajutorul harului, omul poate să ajungă să îl simtă pe El lucrând în ele „ca Subiect mai presus de ele, transcendent lor”7.
Acum se vede mai deslușit de unde și de ce are omul puterea de a crea, de a construi, de a organiza lumea și viața. Ființă creată după chipul lui Dumnezeu, omul – ca un dumnezeu mai mic, e rânduit în lume cu puterea de a-și întipări spiritul lui în substanța ei, pentru că în ultimă instanță lumea e destinată să se umple prin lucrarea lui, de Duhul Sfânt, atunci când omul îi urmează în viață Dumnezeului-om Iisus Hristos.
Note: 1 Vezi Hans Blumenberg, „Lizibilitatea lumii”, traducere de Maria Magdalena Anghelescu, Cluj: Editura TACT, 2011, 430 p.
2 Cât și mai ales cum ar fi progresat știința dacă am fi trăit într-un Univers neinteligibil, fără legi? Ce rost ar mai fi avut o astfel de cunoaștere și cum s-ar fi putut ea transmite de la o generație la alta? De fapt, cu mare greutate ne putem imagina procese care să nu fie în nici un fel descriptibile, câtă vreme în universul acesta, chiar și haosul suportă descrieri matematice?
3 Date de acest fel fac parte din aria sociobiologiei, care, cu excepția unor interpretări ideologizante, reprezintă o vastă și interesantă arie de lucru, în care sunt urmărite și consemnate date și situații de acest fel din lumea vie.
4 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 181, în Sf. Maxim Mărturisitorul, „Ambigua”, Editura I.B.M.B.O.R., 2006, p. 226.
5 „Teologie Dogmatică Ortodoxă”, vol. III, Editura I.B.M.B.O.R., 1997, p. 5.
6 Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Ambigua”, 98, p. 370.
7 Părintele Dumitru Stăniloae, nota 319, în Ibidem, pp. 370-372.
(Articol realizat de Diac. dr. Sorin Mihalache și publicat în Ediția din data de 23 decembrie 2012 a săptămânalului „Lumina de Duminică”)
