La Catedrala patriarhală din București a fost săvârșită, pe 9 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Marți. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”.
Potrivit Sinaxarului citit la această slujbă, ‘în Sfânta și Marea Marți se face pomenirea celor zece fecioare din Sfânta Evanghelie’. Înțelesurile duhovnicești ale acestei parabole au fost explicate credincioșilor de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, la finalul slujbei: ‘Noi să înțelegem că trebuie să însoțim aceste puține zile care ne-au mai rămas până la Învierea Domnului cu fapte bune și cu milostenie. Acesta este înțelesul untdelemnului pe care îl purtau fecioarele înțelepte în candelele lor. Noaptea despre care vorbește pilda este moartea vremelnică până la înviere. Untdelemnul reprezintă faptele pe care cele înțelepte le aveau. Fecioarele cele neînțelepte, din pricina iubirii de arginți, nu le-au săvârșit atât cât erau pe pământ. Să ne ajute Preabunul Dumnezeu ca aceste zile să le trăim în sfințenie, să ne curățim sufletele, să căutăm să ne mărturisim, să nu îndepărtăm postul, ci să îl desăvârșim prin fapte bune, ca atunci când Îl vom primi pe Hristos Cel Înviat în sufletele noastre să se bucure împreună cu toată făptura’.
În Sinaxarul zilei de Marți din Săptămâna Mare se arată că pilda celor zece fecioare însă a spus-o Mântuitorul pentru a ne îndemna spre milostenie și în același timp spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții: ‘Domnul a vorbit mult despre fecioare și despre femei – și fecioria are mult merit și este într-adevăr mare -, dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți, și mai cu seamă de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și multul și îmbelșugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numește nebune, căci deși ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură și milostenia. Deci sunt numite nebune pentru că au săvârșit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, așa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani’.
Denia de miercuri seara la Catedrala patriarhală
Denia din seara aceasta este săvârșită în Catedrala patriarhală de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. Slujba va începe la ora 17:00, iar la sfârșit Preasfinția Sa va rosti și un cuvânt de învățătură. Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, slujește Denia din această zi la Mănăstirea Antim, iar Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Mănăstirea Radu Vodă. În Sfânta și Marea zi Joi, în Catedrala patriarhală se va săvârși, de dimineață, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu slujba Vecerniei.





