Vă invit, astăzi, într-un periplu fascinant printre cele mai vechi bisericuțe din Moldova, pe urmele vestiților domni și dregători din veacurile trecute. Capodopere ale patrimoniului național, aceste arhetipuri ale artei lemnului merită cercetate îndeaproape, restaurate și incluse într-un bine-meritat circuit turistic.
Moldova, ca și Oltenia sau Maramureșul istoric, păstrează un bogat patrimoniu al arhitecturii în lemn, vizibil în mod special, astăzi, în vechile bisericuțe. Insuficient mediatizate și, prin urmare, aproape necunoscute, acestea ar putea constitui nu doar o resursă valoroasă a turismului românesc, ci și o carte de istorie vie.
Multe dintre aceste ctitorii au fost ridicate de domnitorii Moldovei sau de mari dregători ai veacurilor ce au trecut. Semn că, dincolo de bogățiile lumești, aceștia nu uitau de cele ale sufletului. Așa se explică de ce azi, în satele ce odinioară erau moșii boierești, stau încă în picioare biserici de lemn simple, dar meșteșugit lucrate, în care – ăsta e sentimentul – timpul s-a oprit în loc să stea de vorbă cu cei care vin să le vadă.
De ce este important de văzut un astfel de lăcaș? Motivele țin nu doar de latura estetică. În fiecare dintre aceste bisericuțe, bârnele constituie o poveste în sine, aducând mărturii autentice despre lungul drum al lemnului, de la bradul sau stejarul falnic din pădurile seculare de altădată până la materialul șlefuit folosit în construcție. „Odată era timp pentru toate. Lemnul se alegea numai când nu intra mâzga (n.r. – seva) în el, din septembrie până în aprilie. Acuma cine-l mai caută așa? Nu mai vrea nimeni să învețe. Toți pleacă prin lumea largă”, explică moș Gheorghe Popescu (90 de ani), ultimul meșter lemnar din Straja Bucovinei.
În plus, meșterii au așezat pe bârnele de lemn o bogăție de motive decorative foarte vechi, astăzi aproape uitate, trădând migala, dragostea de frumos și dibăcia cu care erau hăruiți.
Apoi, fiecare dintre aceste bisericuțe amintește de ctitorii lor, domnitori cunoscuți sau mari boieri filantropi ai Moldovei veacurilor trecute. Cei mai mulți odihnesc în veșnicie la umbra bârnelor îmbătrânite.
Nu în ultimul rând, în lăcașurile de lemn se păstrează un inventar iconografic extrem de valoros, obiecte ce au aparținut ctitorilor și carte bisericească rară.
Voievozii Dragoș și Ștefan au scris istorie pe bârnele de la Putna
Periplul printre bătrânele ctitorii de lemn nu poate porni decât din inima Bucovinei, de la Putna, de acolo de unde luptă cu timpul cea mai veche biserică de lemn din țară. Lemnul folosit în partea veche a construcției a fost datat dendrocronologic în Suedia, în anul 2002, iar rezultatele analizelor, publicate în Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, din 2002-2003, certifică faptul că lăcașul a fost ridicat în primii ani ai veacului al XV-lea. Mai mult, arhitectul Alexandru Baboș, autorul raportului de datare dendrocronologică, care a studiat aceste construcții și pe continent, susține chiar că la Putna se păstrează cea mai veche biserică de lemn medievală din Europa.
Potrivit legendelor, lăcașul a fost ridicat de voievodul Dragoș Vodă, la Volovăț, în 1364, și apoi adus la Putna de domnul Moldovei Ștefan cel Mare, în 1468, cu doar puțin înainte de a fi terminată ctitoria sa de suflet, Mănăstirea Putna.
Monumentul, înscris în lista celor de interes național, n-ar trebui omis, așa cum din păcate se întâmplă în prezent, din nici un ghid turistic al României. Partea veche a ctitoriei e o mărturie a simplității și smereniei trăitorilor din veacurile trecute, fiind formată doar din altar și naos. Modul de încheiere a bârnelor, în cheotori, cu dinte și ureche ascunse, reprezintă, de asemenea, o importantă mărturie a artei lemnului din această parte de țară.
Ctitoria lui Ștefan Tomșa de la Rădășeni, singura cu pictură direct pe bârnă
Dar ctitoria voievodală de la Putna este importantă și pentru tezaurul iconografic de la interior. „Cele mai prețioase sunt icoanele împărătești, datate la 1760. Apoi avem „Îmbrățișarea Sfinților Părinți Ioachim și Ana”, o scenă foarte rară în iconografia românească, explică părintele paroh Constantin Croitoru.
Ar fi păcat să ajungeți în Bucovina și să nu treceți pe la Rădășeni, loc în care poate fi admirată o altă veche ctitorie de lemn, ridicată la 1611 de domnitorul Ștefan Tomșa. „Pe vremuri erau dispute mari între domni. Aici, în Rădășeni, erau codri întinși, unde sătenii l-au ascuns și ocrotit pe Tomșa Vodă. Drept mulțumire, el le-a ridicat această biserică”, povestește părintele paroh Constantin Rotar.
Restaurată integral, după toate rigorile impuse de legislația monumentelor istorice, bisericuța păstrează nu doar amprenta vechii arhitecturi în lemn, ci și un interior inegalabil în frumusețe. De asemenea, ctitoria lui Tomșa de la Rădășeni a fost, până nu de mult, singura biserică din țară ce i-a avut drept ocrotitori pe Sfinții Mercurie și Ecaterina. „Din câte știm, este singura biserică de lemn din Moldova al cărei interior este pictat integral, direct pe bârnă”, explică părintele Rotar, cel care a mun-cit neobosit timp de un deceniu pentru a reda monumentului frumusețea sa dintru început.
Bisericuța lui Vasile Vodă din Șcheia Iașilor
O altă prețioasă bisericuță domnească făurită din lemn este cea de la Șcheia, din județul Iași. „Legenda spune că Vasile Lupu, fugind din Iași, din calea tătarilor, s-a ascuns în Codrii Căpoteștilor, pe coasta Șcheii, unde, vreme de o vară, a ridicat biserica de lemn”, explică parohul Bogdan Florea. Lăcașul a fost ridicat în 1650, din bârne groase de stejar, susținute în patru părți de tulpinile zdravene ale unor stejari cu rădăcinile încă înfipte în pământ. Aici se păstrează una dintre cele mai vechi și frumoase catapetesme din Moldova, iar în jur, unul dintre cele mai valoroase lapdiarii (colecție de pietre mari, sculptate sau gravate) țărănești din țară.
Brâul lui Petru Rareș, în lăcașul de lemn de la Poiana Largului
Un reper important pe drumul bisericilor de lemn moldovenești îl reprezintă lăcașul de la Poiana Largului, ridicat sus, pe pisc, în apropierea viaductului de la Poiana Teiului, din județul Neamț. Potrivit învățătorului Ioan N. Ciucanu, autorul unei monografii a zonei, în septembrie 1538, Petru Rareș, „plecând de la domnie din pricina unor boieri care l-au trădat turcilor, a trecut pe Valea Bistriței și s-a o-prit la așezarea monahală „Buna Vestire” de la Gura Largului”. Acolo, călugării l-au îmbrăcat în straie monahale, l-au ocrotit și l-au condus pe cărări ascunse până la Schitul Rarău, de unde a trecut apoi munții în Transilvania, la Cetatea Ciceu. Drept mulțumire pentru binele făcut, în a doua sa domnie, Petru Vodă s-a întors în codrii de deasupra Văii Largului și a construit o biserică mai încăpătoare, de lemn. „Peste aproape două sute de ani, plecând călugării de acolo, oamenii au desfăcut bârnele schitului din munte și le-au coborât aici, ridicând bisericuța ce slujește și acum satului”, spune părintele paroh Ciprian Mitocariu. Astăzi, centura cu paftale de argint a voievodului Petru Rareș, lăsată la schit în fuga sa către Cetatea Ciceului, este păstrată în bisericuța de lemn, ca o moștenire prețioasă a acelui timp.
Sfintele locașuri ctitorite de boierii filantropi ai Botoșanilor
În ținutul Botoșanilor, vechile biserici de lemn sunt, în mare parte, daruri ale boierilor locului pentru satele pe care le aveau în stăpânire. La Hilișeu Crișan, pe fosta moșie a boierilor Curt, Vasile Curt și mai apoi Ana Curt, nora sa, au ctitorit, la 1802, una dintre capodoperele arhitecturale ale României: Ansamblul bisericii de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La Cervicești, bisericuța construită de boierul Constantin Miclescu în 1787 reprezintă un alt prototip al artei lemnului. Nu pot fi omise, de asemenea, nici bisericuțele de lemn de la Horlăceni (1779) și Prelipca (1783), ctitorii ale boierului Constantin Stroici. (Reportaj realizat de Otilia Bălinișteanu și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică”)
