Vernisaj de pictură religioasă în parohia Feredeni din Protopopiatul Hârlău

La Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, a avut loc vineri, 6 august, expoziția de icoane pe lemn și premierea celor 25 de participanți ai Cercului de pictură religioasă ‘Sf. M. Mc. Gheorghe’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Cercul s-a desfășurat în perioada 20 iunie-20 iulie 2010 și a fost coordonat de doamna Iulia Fotea și de Alina Bărbieru, studentă. Copiii au învățat tehnica bizantină de pictare a icoanelor pe lemn.

‘Ne-am gândit să le oferim tinerilor din parohia noastră ocazia de a desfășura o activitate deosebită în timpul vacanței. M-a încântat nerăbdarea, curiozitatea și dorința lor de a experimenta ceva nou și răbdarea, cumințenia și perseverența pe parcursul activității. Ne-au surprins plăcut câțiva copii care au un real talent și care au fost un mare sprijin pentru cei cu mai puține înclinații artistice. Consider că nu au învățat doar o tehnică de pictură. Icoana este și va fi mereu o punte de legătură între sufletul omului și Dumnezeu. Sunt sigură că acum, după ce au depus atât de mult efort în realizarea unei icoane cu mânuțele lor, o privesc cu alți ochi și poate realizează mai mult importanța acesteia în Biserica noastră. Mă bucur că am reușit să ajungem la sufletele lor, să le creem amintiri plăcute într-un cadru de rugăciune, dragoste și prietenie. Au socializat și-au facut prieteni noi, chiar dacă fac parte dintr-o comunitate relativ mică’, a mărturisit Iulia Fotea.

Subliniem că ocrotitorul cercului de pictură este Sf. Mare Mucenic Gheorghe ale cărui sfinte moaște se află în biserica Feredeni din anul 1748.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…