Fundatia ‘Solidaritate si Speranta’ din cadrul Institutului Social-Caritativ ‘Diaconia’ al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a organizat, timp de doua zile, la Iasi, seminarul intitulat ‘Violenta domestica’. Invitatul special a fost Steve Acheson, consilier pastoral din Statele Unite ale Americii. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la pr. Iulian Negru, coordonator al Centrului ‘Sf. Nicolae’ din cadrul Fundatiei ‘Solidaritate si Speranta’: ‘Denumirea seminarului a fost ‘Binecuvantati fie facatorii de pace’, intrucat preotii sunt cei care intr-o familie, in parohia lor, trebuie sa aduca pacea acolo unde este multa tulburare. La acest seminar au participat in primul rand preotii, dar si asistenti sociali, educatoare, profesoare si studenti la Teologie. Invitatul special a fost Steve Acheson, care este consilier pastoral acreditat din Statele Unite ale Americii. Tematica seminarului a fost una foarte interesanta, tratandu-se teme, cum ar fi: ‘De ce abuzul domestic este o chestiune spirituala’?, ‘Rolul preotului in cazuri de violenta domestica’, iar preotii participanti au avut ocazia sa puna foarte multe intrebari. Astazi, participantii au primit cate o diploma de participare’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





