În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Anina-Staiendorf, informează TRINITAS TV. Cu acest prilej a sfințit pictura bisericii parohiale cu hramul „Sfânta Treime” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. După slujba de sfințire, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea biserici, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor iar ctitorii și binefăcătorii bisericii au primit acte de cinstire.
Cu această ocazie Preasfințitul Părinte Lucian a spus: „Biserica pe care dumneavoastră ați construit-o aici ca și toate bisericile construite de către bunii noștri credincioși, în care se binecuvântează Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh sunt într-adevăr Chivote ale Legii celei Noi, ale Legii harului, iubirii, în care se păstrează rugăciunile noastre pe care le înălțăm înaintea Bunului Dumnezeu”.
Biserica din cartierul Staiendorf al orașului Anina a fost ridicată între anii 2004-2009, iar între anii 2009-2011 a fost împodobită cu pictură.