Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vizitat miercuri, 29 iulie 2015, Biserica parohiala închinată Sf. Calinic (din Skotina) și Sf. Gheorghe, din localitatea grecească Kitros, care și-a serbat hramul, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Calinic, pomenit miercuri, 29 iulie, de calendarul ortodox, alături de ceilalți sfinți mucenici Veniamin și Mamant și de Sfânta Muceniță Teodota cu fiii săi, informează episcopiagiurgiului.ro.
Preasfințitul Ambrozie a fost însoțit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, de Arhim. Dosoftei Scheul, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, dar și de alți clerici și laici din Patriarhia Română.
Cu ocazia hramului, în Biserica ”Sfântul Calinic” a fost oficiată o slujbă arhierească, condusă de către Î.P.S. Kir Hariton, Mitropolit de Elassona, care a slujit alături de Î.P.S. Gheorghe, Mitropolit de Kítros, Katerini și Platamonas.
Sfânta Liturghie a fost urmată de o slujba a Parastasului, pentru Patriarhul Calinic (1800-1899), după care cei doi ierarhi au ținut câte un cuvânt de învățătură despre personalitatea marcantă a fostului patriarh.
La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oferit Î.P.S. Hariton și Î.P.S. Gheorghios mai multe publicații apărute la Editura Episcopiei Giurgiului.





