Obștea Mănăstirii Sinaia din județul Prahova l-a avut astăzi, 16 mai, în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească alături de un important sobor de preoți și diaconi, informează Radio TRINITAS.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Calinic le-a vorbit celor prezenți despre importanța care trebuie acordată Crezului Ortodox, mărturisire de credință pe care fiecare trebuie să o avem la temelia vieții noastre: „Mulțumim lui Dumnezeu că a dat putere celor 318 Sfinți Părinți pe Duhul Sfânt, ca să ne dea nouă pentru totdeauna această mărturisire comprimată, adevărată, minunată, dumnezeiască. Am primit Crezul prin care noi mărturisim cu știință credința în Dumnezeu cel Unul, în Sfânta Treime, în lucrarea Sfintei Treimi, în lucrarea de mântuire prin Iisus Hristos, în lucrarea de protejare a Duhului Sfânt în fiecare zi în Biserica slavei Sale, în care noi am intrat prin botez și credință”.
Cu prilejul vizitei, starețul mănăstirii Sinaia, părintele arhimandrit Macarie Bogus le-a amintit celor prezenți de perioada anilor 1978-1982, când actualul Arhiepiscop de Argeș și Muscel conducea această obște monahală: „Înaltpreasfinția sa, iubiți credincioși este bine să cunoașteți pentru că generațiile s-au perindat, a fost stareț în această mănăstire în timpul vrednicului de pomenire Patriarhul Iustin, timp de patru ani de zile. Aici a muncit, a trudit și a dat lumină în interiorul acestei Biserici, spălând pictura chiar Înaltpreasfinția sa și multe lucrări din cadrul mănăstirii de restaurare pe care le-a săvârșit și le-a lucrat în acele timpuri grele”.
Ansamblul monahal datează din secolul al XVII-lea și reprezintă identitatea istorică a orașului Sinaia, pentru că este prima construcție pe acest teritoriu.
Fondatorul mănăstirii este Spătarul Mihail Cantacuzino, care împreună cu mama sa Elena și cu sora sa Stanca au sprijinit construcția ei între anii 1690-1695.





