Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a avut duminică, 10 noiembrie, o întâlnire de lucru cu preoții care își desfășoară activitatea în Austria. S-a analizat și propus îmbunătățirea activității pastorale și organizarea altor locuri unde să se slujească Sfânta Liturghie; de asemenea, s-a vorbit și pe marginea învățământului ortodox ce se desfășoară în școlile austriece. Dată fiind creșterea numărului de români ortodocși în Austria, s-au luat în discuție diferite proiecte pentru intensificarea pastorației atât în marile orașe, cât și în împrejurimi.
Luni, 11 noiembrie, Înaltpreasfinția Sa a participat la ședința de toamnă a Conferinței episcopilor ortodocși din Austria, unde s-a formulat un apel către forțele politice austriece, europene, dar și internaționale din cadrul ONU, pentru încetare conflictului din Siria și luarea de măsuri împotriva atacurilor asupra creștinilor din această zonă. De asemenea, s-a hotărât intensificarea strădaniei pastorale în jurul tinerilor, fiind constituită o comisie panortodoxă în acest sens.
Marți, 12 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârșit, în prezența a numeroși credincioși, Sfânta Liturghie la Capela ortodoxă română din centrul Vienei, urmată de slujba Parastasului. La final, Înaltpreasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre centralitatea nădejdii în înviere și viața veșnică pentru identitatea noastră de creștini.
În aceeași zi, după amiaza, în cadrul prelegerii de „Introducere în spiritualitatea și Liturghia ortodoxă” susținută în acest semestru de pr. lect. dr. Ioan Moga la Facultatea de teologie romano-catolică din cadrul Universității din Viena, Înaltpreasfințitul Serafim a susținut o Conferință teologică în limba germană despre „Rugăciunea lui Iisus ca centru al spiritualității ortodoxe”. Printre cei peste 100 de oameni prezenți la acest eveniment inedit s-au numărat profesori și studenți teologi, preoții slujitori ai parohiei ortodoxe române, alți reprezentanți ai cultelor creștine vieneze, precum și tineri ortodocși.
Printre altele, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre accesibilitatea acestei rugăciuni pentru omul contemporan: „Rugăciunea lui Iisus fiind scurtă ajută mai ușor minții să se concentreze la cuvintele ei, decât o rugăciune lungă. Ea poate fi repetată ușor acasă, pe stradă, la lucru, în călătorie, făcând un mic efort de atenție. Încetul cu încetul, mintea se obișnuiește cu ea și vom simți efectele ei: liniștea lăuntrică, echilibrul sufletesc, o căldură în inimă și în piept, dragostea pentru oameni, toate semne ale lucrării harului în sufletul nostru”. În final, IPS Sa a vorbit despre rolul avut de Rugăciunea inimii în cadrul mișcării „Rugului aprins” de la Mănăstirea Antim: „Așa au ajuns mulți intelectuali să practice rugăciunea lui Iisus, unii chiar neîncetat, deci și în timpul lucrului care pentru un intelectual angajează îndeosebi mintea”. El a legat de aceasta un îndemn pentru practicarea rugăciunii lui Iisus: „O experiență contemporană care dovedește că practicarea rugăciunii lui Iisus este posibilă în orice condiții. Să îndrăznim deci cu toții!”.
Miercuri 13 noiembrie, în ultima zi a vizitei pastorale în Viena, Părintele Mitropolit Serafim a avut o întâlnire cu primarul sectorului 2, apoi cu Inspectorul învățământului religios ortodox din Austria, domnul Branislav Djukaric.
(Articol realizat de Părintele Emanuel Nuțu, preot slujitor la biserica ortodoxă română „Sfântul Apostol Andrei” din Viena)





