Vizită chiriarhală în a treia zi de Paști

În a treia zi de Sfintele Paști, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, a făcut mai multe vizite canonice și misionare în parohiile eparhiei. În cursul dimineții, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica filiei Năieni-Vârf a parohiei buzoiene Proșca.

Sfințită în anul 2008, Biserica Intrarea Domnului în Ierusalim a fost ridicată pe una dintre culmile Dealului Istrița, într-un loc încărcat de semnificații istorice.

„Biserica aceasta este o mărturie a credinței frățiilor voastre și a ctitorilor. Biserica aceasta devine din ce în ce mai frumoasă pentru că frățiile voastre o împodobiți cu prezența la Sfintele Slujbe. Biserica este în același timp poarta raiului, dacă veniți și vă rugați aici veți dobândi mântuirea”, a spus Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie a vizitat Biserica „Sfânta Treime” din satul Proșca, monument istoric unde vor începe în scurtă vreme ample lucrări de restaurare. Ierarhul a fost însoțit și de un oficial din cadrul Ministerului Culturii, dl. Secretar de Stat, Vasile Timiș. La final a fost vizitat și paraclisul care se ridică în imediata vecinătate a Bisericii „Sfânta Treime”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…