Joi, 17 mai 2012, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a primit la Târgoviște, vizita Excelenței Sale Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, aflat în România la invitația Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru a cunoaște realitățile misionare și pastorale ale Ortodoxiei românești.
Vizita înaltului oaspete a debutat cu un Te Deum, săvârșit la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, în prezența Părinților Consilieri de la Centrul Eparhial, a slujitorilor Catedralei, a celor doi preoți catolici din oraș, Pr. Dominic Soare de la Parohia „Sf. Francisc de Asissi” și Pr. Lorenzo Marangon, de la Fundația „Padri Somaschi”, a unor reprezentanți ai mediului
universitar dâmbovițean, a unor profesori de la școlile de teologie, precum și a câtorva sute de tineri, studenți și elevi, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a urat bun venit dl. Rev. Dr. Olav Fykse Tveit în orașul de reședință a voievozilor și vechilor mitropoliți munteni, evidențiind deschiderea Ortodoxiei românești către dialogul ecumenic, ca mijloc de a susține promovarea Evangheliei lui Hristos, în fața diferitelor provocări ale contemporaneității, precum: ateism, secularizare, materialism, globalizarea în latura ei negativă, injustiție socială, violență sau sărăcie. Înaltul Ierarh a evidențiat că, angajându-se în dialogul ecumenic, Ortodoxia are certitudinea adevărului și autenticității învățăturii ei, structuri sale ierarhice de origine apostolică, bogăției tezaurului ei liturgic și tradiției sale neschimbate, transmisă de Mântuitorul Hristos prin Sfinții Săi Apostoli.
Excelența Sa, Dl. Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, a mulțumit Mitropolitului NIFON și a subliniat necesitatea aprofundării dialogului ecumenic pentru vremea noastră, pentru a putea vesti, cu mai multă tărie și cu deplină credibilitate, Evanghelia Mântuitorului Hristos. Prin mărturia entuziastă a tinerilor se vestește lumii binele pe care Domnul ni-l face neîncetat, bucuria, speranța, dar și marea și nespusa Lui iubire de oameni, precum și încrederea în edificarea unei lumi mai bune, mai frumoase și mai drepte.
Întâlnirea s-a încheiat cu vizita Excelenței Sale, dl. Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, la Reședința Eparhială.





