Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi Theodoros va face o vizită irenică între 7 și 14 decembrie 2009 în Grecia, unde se va întâlni cu Întâistătătorul Bisericii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim. Patriarhul Theodoros va fi așteptat pe aeroportul din Atena de către Întâistătătorul Bisericii Greciei, ierarhi ai Sfântului Sinod, ambasadorul Egiptului la Atena, dar și de alte oficialități. Marți vor vizita sediul Arhiepiscopiei, unde vor oficia o slujba de Te Deum, apoi vor avea o întâlnire cu ambasadorul Egiptului la Atena și cu ministrul Educației. Miercuri vor vizita noul muzeu Acropole și se va întâlni cu Primul ministru dar și cu Președintele Greciei. Vineri vor merge pe insula Eghina, unde se vor închina la moaștele Sfântului Nectarie. Duminică, cei doi Întâistătători vor oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Dionisie Areopaghitul din Atena, iar apoi vor da startul la campania de plantare de copaci în zonele afectate de incendii din jurul Atenei, informează Biroul de presă al Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





