Vizită pastorală la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Arad

În ziua întâi a Praznicului Nașterii Domnului din anul mântuirii 2008, Prea Sfințitul Părinte Episcop Timotei, Episcopul Aradului și Hunedoarei, a săvârșit la vremea Vecerniei o vizită de mângâiere și întărire sufletească la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.

Persoanele lipsite temporar de libertate au prezentat un bogat și reușit concert de Colinde, lăudând și preamărind Nașterea Domnului Hristos.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Timotei a subliniat importanța Nașterii Domnului în viața fiecărui creștin ca Praznic al bucuriei și al comuniunii dintre oameni. Chiriarhul i-a îndemnat pe toți să aibă nădejde în purtarea de grijă a Tatălui ceresc, să săvârșească tot lucrul lor în ascultare de Dumnezeu și de oameni, în cumințenie, cu gândul la familiile lor care îi așteaptă acasă.

Preasfinția Sa a dăruit celor de față calendare, cruciulițe și câte un Noul Testament cu Psalmi, subliniind posibilitatea recuperării omului în folosul familiei, Bisericii și societății.

Sectorul Social-filantropic al Episcopiei Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…