Vizite canonice în Protopopiatul Alba Iulia

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, a efectuat marți, 8 iulie 2014, o serie de vizite canonice în mai multe parohii din Protopopiatul Alba Iulia.

Parohiile pe care Arhipăstorul le-a vizitat în decursul zilei sunt următoarele: Ampoița, Tăuți, Poiana Ampoiului, Presaca Ampoiului, Feneș, Galați, Valea Mică, Pătrânjeni, Zlatna I, Zlatna II și Zlatna – Vâltori.

Întâlnirea cu preoții parohi și cu credincioșii a reprezentat o bună ocazie de recapitulare a istoriei locale a comunității, evaluându-se, de asemenea, realizările și provocările pe linie misionară, administrativă, economică, culturală și socială din ultimii ani.

Despre vizitele canonice din protopopiatul Alba Iulia a oferit mai multe detalii părintele Eugen Moldovan, Consilier administrativ-bisericesc al centrului eparhial: „În vizitele canonice pe la parohiile de pe valea Ampoiului, Ierarhul nostru, a pus la sufletul celor care l-au întâmpinat, preoți și credincioși, îndemnuri părintești pentru viața cotidiană și pentru lucrarea la care sunt chemați să o desfășoare în Biserica lui Hristos. Dacă pentru a fi cetățean al Împarației lui Dumnezeu, se cere ca noi să nu bem din fântânile veninoase ale păcatului, să fim păzitori curați ai legii morale, să ne ajustam viața după călăuza luminoasă a Evangheliei, pentru a fi un bun creștin se mai cere ca în Biserică, în societate și acasă să ne facem slujba deplin. Să promovăm ceea ce este moral, bun, frumos și folositor pentru toți oamenii. În dialogul care s-a purtat, au fost discutate încercările pe care preoții și credincioșii le întâmpină în comunitățile lor. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, le-a oferit răspunsuri ce se bazează pe hotărârile Sfântului Sinod, pe Statutul Bisericii noastre și legiuirile bisericești, constientizându-i că încadrarea în disciplina Bisericii aduce liniște între creștini și împlinire sufletească.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…