Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în perioada 03 – 04 februarie 2016, în „Ţara Moţilor” unde a efectuat vizite canonice în mai multe parohii din cadrul Protopopiatului Câmpeni, fiind însoţit de Părintele protopop Radu Culda. Preoţii parohi şi credincioşii din parohiile Bucium Cerbu, Bucium Sat, Bucium Poieni, Bucium Şasa, Bucium Izbita, Roşia Montană I, Roşia Montană II şi Cărpiniş, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Arhiepiscopul Alba Iuliei, după cum a precizat Pr. Bogdan Avram, Secretar eparhial.
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Irineu i-a îndemnat pe păstorii sufleteşti „să nu se lase doborâţi de feluritele greutăţi, ci să-şi îndeplinească misiunea cu dăruire, cu râvnă şi cu demnitate”. Credincioşilor din aceste parohii ierarhul le-a vorbit despre trăirea credinţei lucrătoare prin iubire.
În cea de-a doua zi, Arhiepiscopul Alba Iuliei s-a aflat în parohiile Muşca, Hădărău, Lupşa, Valea Lupşii, Muncel, Baia de Arieş, Sartăş şi Brăzeşti, aflate pe malurile Văii Arieşului. Întâlnirea ierarhului cu preoţii parohi şi cu credincioşii a reprezentat un prilej de a cunoaşte realizările şi problemele pe care aceştia le întâmpină pe plan administrativ, economic, cultural, social, dar şi ocazia de a le transmite îndemnuri duhovniceşti pentru eficientizarea lucrării pastoral-misionare şi întărirea credinţei în Domnul Iisus Hristos.





