Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) filiala Iași, în colaborare cu ASCOR filiala Suceava, a organizat la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru” de la Durău, în perioada 18-22 septembrie 2009, tabăra „Voluntari pentru un viitor împreună”, după cum informează cotidianul Ziarul Lumina. La această tabără finanțată de Direcția Județeană de Tineret Suceava au participat 12 elevi și studenți, scopul proiectului fiind formarea și responsabilizarea participanților cu privire la importanța implicării lor în activitățile de voluntariat. „Pe parcursul acestor zile s-au prezentat activități concrete în care tinerii s-ar putea implica, subliniindu-se faptul că ajutorarea semenilor este o poruncă a lui Dumnezeu, iar împlinind-o ne asemănăm lui Hristos, Care este modelul suprem de slujire a aproapelui. Acest loc a fost ales pentru ca tinerii să poată participa la slujbele religioase de la Mănăstirea Durău și pentru a pune în practică cunoștințele dobândite în urma sesiunilor de lucru. În ultima zi, participanții au urcat pe Muntele Ceahlău, putând astfel să-i ajute pe cei care întâmpinau dificultăți pe traseu”, a declarat Ioan Puiu, coordonatorul proiectului.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





