Credincioșii din localitatea sibiană Tălmăcel au primit duminica aceasta vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, după cum aflăm de la TRINITAS TV.
„O biserică minunată închinată Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva care are o podoabă picturală și în exterior asemenea mănăstirilor noastre din Moldova. Ea este foarte bine îngrijită, dar mai ales este împodobită de credincioșii care o umplu”, a subliniat ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
Biserica a fost construită în anul 1776 de credincioșii din Tălmăcel. O legendă spune că oamenii din sat au început ridicarea bisericii, dar doi ani mai târziu, rămânând fără bani, au abandonat lucrarea. O ploaie puternică a adus pe pârâul din sat printre crengi și bolovani și un butoiaș plin cu galbeni. Localnicii au luat banii, au ridicat turnul bisericii și au pictat-o.
La final, credincioșii au primit în dar de la Mitropolitul Ardealului iconițe cu Sfinții Martiri Brâncoveni, omagiați în acest an de Biserica Ortodoxă Română.





