Parohia Răpsig, din Protopopiatul Ineu, a îmbrăcat duminică, 22 iulie, straie de sărbătoare, cu ocazia târnosirii bisericii, eveniment unic pentru comunitatea creștin-ortodoxă de aici. Cu acest prilej, la invitația preotului paroh Ioan Vatrici și a Consiliului parohial, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor, unde a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujba de târnosire a bisericii cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
Tema predicii, ‘Căutarea creștină’, rostită de către chiriarh se leagă de pericopa Evangheliei duminicale a vindecării a doi orbi și a unui mut, dar și a feluritelor boli și slăbiciuni ale celor ce-L căutau pe Mântuitorul cu credința în Dumnezeu și nădejdea împlinirii dorinței de sănătate. După exemplul acelora pentru diferite trebuințe ale vieții, mai ales legate de suferință, creștinii caută milostivirea dumnezeiască, iar ca încurajare în speranță, Biserica noastră a închinat acest an îngrijirii bolnavilor și Tainei Sfântului Maslu. ‘Sfânta Evanghelie subliniază că Mântuitorul Însuși cutreiera cetățile și satele pământului biblic în aflarea celor care au nevoie de doctor sau a oii celei pierdute. Un dascăl bisericesc mărturisea că, înainte de a-L căuta pe Dumnezeu, Acesta l-a găsit. Domnul Însuși vine în întâmpinarea celor ce Îl caută, cum spune și rugăciunea Ceasurilor zilei (Șase): ‘Degrab ne întâmpină pe noi cu îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte’, iar la Sfânta Liturghie arhierească am ascultat invocarea biblică: ‘Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta’ (Psalmul 79), adică să ne caute pe toți cei ce alcătuim Biserica Sa. Sfințirea unei biserici este un moment de regăsire în casa lui Dumnezeu, a tuturor celor ce sunt casnicii Săi (Efeseni 2)’, a arătat Înalt Preasfinția Sa.
În încheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Ioan Vatrici a adus mulțumiri lui IPS Timotei pentru grija părintească pe care o poartă față de credincioșii săi din Parohia Răpsig.
Toți credincioșii prezenți au avut nespusa bucurie de a intra în Sfântul Altar, închinându-se și sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Biserica din Parohia Răpsig, cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’, a fost construită între anii 1883 și 1886, în formă de cruce, în stil baroc, pe fundație de piatră și var cald, iar zidurile au fost construite din cărămidă. A fost acoperită cu țiglă, iar apoi cu tablă. Întrucât la terminarea construcției nu au putut fi împlinite întru totul rânduielile bisericești de târnosire a sfântului lăcaș, aceasta a fost pregătită ulterior prin zidirea unui nou Sfânt Prestol, placat cu marmură.





