Biserica a fost ridicată, începând cu anul 1930, în apropierea platoului Cotrocenilor și a palatului regal, la inițiativa preotului Vasile Bărbieru. Cheltuielile de construcție au fost acoperite din donațiile credincioșilor din această parte a Bucureștilor, în majoritate nevoiașă, astfel încât lăcașul a fost zidit pe parcursul a nouă ani, în ianuarie 1935 ajungându-se la turla Pantocratorului. Biserica a fost realizată după planurile arhitectei Maria Irineu, în formă de cruce, cu trei turle, una pe naos și două pe pronaos, cu elemente arhitectonice muntenești și un pridvor. A fost pictată abia între 1949 și 1951, la stăruința preotului Toma Stănciulescu. În august 1951, biserica a fost sfințită de patriarhul Justinian Marina, când a primit hramurile ‘Sf. Ierarh Vasile’ și al ‘Cuvioasei Parascheva’. (Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 4 ianuarie 2011)
Zidirea Bisericii „Sf. Vasile” – Cotroceni





