„Zilele educaţiei ortodoxe”, la Timişoara

Timp de trei zile, în perioada 24-26 septembrie 2015, zeci de copii de la mai multe şcoli şi grădiniţe din Timişoara, împreună cu părinţii lor, au luat parte la evenimentele organizate în cadrul manifestării Zilele educaţiei ortodoxe, desfăşurate la sediul Şcolii gimnaziale Sfântul Antim Ivireanul şi al Grădiniţei Troiţa din Bulevardul Liviu Rebreanu nr.35. La eveniment a fost prezent vineri, 25 septembrie 2015, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Este deja al patrulea an la rând când cele două instituţii educaţionale, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Asociaţiei Prologos, organizează această manifestare dedicată părinţilor, profesorilor şi elevilor iubitori de credinţă şi frumos.

Conferinţă dedicată creşterii armonioase a copiilor

Zilele educaţiei ortodoxe au debutat joi, 24 septembrie 2015, cu o conferinţă dedicată creşterii armonioase a copiilor, susţinută de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe la care au participat numeroşi timişoreni, părinţi şi copii, preoţi, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Timişoarei, ai Asociaţiei Prologos, şi ai APOR Timiş, profesori şi elevi de la Şcoala gimnazială Sfântul Antim Ivireanul şi de la Grădiniţa Troiţa.

Drag mi-e portul românesc

Vineri, în cea de-a doua zi, a avut loc o serbare specială intitulată Drag mi-e portul românesc, ce a avut ca protagonişti pe copiii de la grupa pregătitoare a Grădiniţei Troiţa. Cu acest prilej, cei mici au susţinut recitaluri de cântece şi poezie, precum şi alte momente artistice. În final, potrivit unei tradiţii încetăţenite, aceştia au primit din partea sponsorilor câte un costum tradiţional. Tot acum, a avut loc şi lansarea celui de-al doilea număr al revistei Bucuria cuvântului, editată de elevii şi profesorii şcolii.

Spre seară, părinţii şi copii l-au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care le-a vorbit despre importanţa prezenţei lui Dumnezeu în familie şi şcoală, printr-o educaţie îndreptată în direcţia valorilor Bisericii şi ale virtuţiilor creştine.

Ultima zi a manifestării

În ultima zi a manifestării, sâmbătă 26 septembrie 2015, la sediul grădiniţei şi al şcolii, un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie, iar apoi, au avut loc diverse activităţi sportive şi recreative pentru părinţi şi copii, precum şi numeroase ateliere practice şi creative. Ziua s-a încheiat cu o agapă la care au participat toţi cei de faţă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…