Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, reprezentanții Episcopiei au participat, miercuri, 3 aprilie 2013, la festivitățile de aniversare a 163 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a precizat Părintele Mircea Mihuleț.
Evenimentul care a avut loc la Deva, în Piața Victoriei, a început de la ora 10:00 cu intonarea imnului național, urmată de o scurtă slujbă religioasă și de un mesaj din partea Preasfințitului Părinte Gurie.
Reprezentanții autorităților, centrale și locale, au rostit scurte cuvântări în care au marcat importanța zilei de 3 aprilie, după care jandarmii au încântat publicul prezent în număr mare, în ciuda ploii, cu demonstrații de luptă la care au participat alături de tehnica din dotare și câini antrenați special pentru diferite misiuni.





