Duminica de astăzi este dedicată de Biserica noastră Ortodoxă ca zi de sărbătoare a tuturor Sfinților din cei 2000 de ani de istorie creștină. Sărbătoarea de astăzi este și a sfinților ale căror nume și urme s-au pierdut, s-au uitat sau au rămas neînregistrate și necunoscute. Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi la Antiohia, în secolul IV și mai apoi s-a răspândit în întreaga Biserică creștină.
Sinaxarul acestei duminici ne spune că sărbătorirea Duminicii Tuturor Sfinților, după Pogorârea Sfântului Duh, arată că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli lucruri atât de mari, încât a sfințit și a înțelepțit pe semenii noștri și, așezându-i pe aceeași treaptă cu îngerii, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, prin mucenicie și sânge, iar pe alții prin trăire și viață virtuoasă, Duhul Sfânt săvârșind, astfel, fapte mai presus de fire. Prăznuind această săr-bătoare, cinstim și pe mulți alții, care, deși au bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtuțile lor, totuși, din cauze necunoscute, au rămas neștiuți de nimeni. De asemenea, prăznuirile Sfinților, ce se fac în fiecare zi în parte, trebuiau adunate într-o singură zi spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos și că toți s-au găsit pe aceeași cale a virtuții, și astfel s-au încununat după vred¬nicie, ca niște slujitori ai unui singur Dumnezeu. Totodată, astăzi mai prăznuim toate câte Duhul Sfânt a sfințit: cele nouă cete îngerești, pe strămoși și patriarhi, pe prooroci și pe sfinții apostoli, pe mucenici și ierarhi, pe sfinții mărturisitori și pe cuvioșii mucenici, pe cuvioși, pe drepți și pe toată ceata sfintelor femei și pe toți ceilalți Sfinți necunoscuți, împreună cu care să fie și cei ce se vor adăuga în viitor. Dar, mai presus de toți și între toți și cu toți Sfinții, pe Sfânta Sfinților, pe Preasfânta și de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria.
După cum vedem din această expunere sintetică a sinaxarului de astăzi, în această duminică cinstim întreaga creatură, atât văzută cât și nevăzută, ce s-a învrednicit de primirea darului sfințeniei de la Bunul Dumnezeu. Pe scurt, astăzi este ziua sfinților. În această zi, spre exemplu, îl cinstim și pe sfântul al cărui nume nu îl știm, de la Mănăstirea Neamț, și ale cărui sfinte moaște au fost descoperite în plină epocă comunistă, a ateismului dialectic ceaușist, în anii `80, prin ridicarea pământului pe aleea care face legătura între clopotnița mănăstirii și măreața biserică ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și închinată Înălțării Domnului. Făcându-se săpături s-a descoperit în acel loc sfintele moaște, ale unui sfânt al cărui nume nu a ajuns până la noi. Iată, astfel, un exemplu că Dumnezeu atunci când timpurile ne-ar părea nouă potrivnice credinței, vădește sfințenia prin astfel de minuni. De ce am adus acest exemplu ? Pentru a arăta că, chiar dacă sunt oameni sfinți a căror nume noi nu le știm, totuși atunci când noi nu ne așteptăm, Dumnezeu ne arată exemplul lor de viețuire prin minunile pe care le face prin ei, chiar dacă încă nu ne-a descoperit numele de taină al marilor nevoitori întru desăvârșirea sfințeniei de odinioară. În acest sens, într-una din rugăciunile de la Sfântul Vasile cel Mare, preotul, în altar, citește în taină următoarele cuvinte de rugăciune: Adu-Ți aminte, Doamne, de cei din pustie și din munți și din peșteri și din crăpăturile pământului. Adu-Ți aminte, Doamne, de cei ce, în feciorie, în evlavie, în înfrânare și în viață cinstită viețuiesc.
Trebuie să ne fie clar că sfințenia este vădită de Dumnezeu și că nu este un apanaj de moment al umanității. Dumnezeu îi știe pe oamenii sfinți și ni arată atunci când avem nevoie ca viețuirea lor să ne fie exemplu și să ne întărească în fața diferitelor frământări ale timpului și societății în care trăim. Sfinții, după cum îi numește Sfântul Apostol Pavel, sunt prietenii și casnicii lui Dumnezeu, iar pentru noi sunt modelele de urmare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ei sunt oamenii aleși de Dumnezeu datorită vieții lor închinată urmării lui Hristos să ne fie exemplu și certitudine că indiferent de timpul și de locul în care trăim suntem chemați la sfințenie și, deci, la mântuire.
(Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ în Ediția din 19 iunie 2011, apărut sub semnătura Părintelui Consilier Patriarhal Ciprian Apetrei)
