basilica.ro

Expoziția micilor iconari din Urziceni

Micii iconari de la Cercul de Pictură „Sfântul Apostol Luca” al Protoieriei Urziceni și-au expus primele lucrări în cadrul unei expoziții vernisate astăzi, 28 februarie, în sala „Constantin Brâncuși” a Hotelului Hilton din Capitală, după…

Ședința preoților din Protopopiatul Botoșani

Preoții din Protopopiatul Botoșani al Arhiepiscopiei Iașilor au discutat, astăzi, 28 februarie, despre problematica prozelitismului sectant. Alături de referatul tematic, discuțiile s-au concentrat asupra metodelor de prevenire a fenomenului, după cum a declarat pentru Radio…

Bucurie Arhierească la Mănăstirea Cozia

În cea de-a treia duminică din perioada Triodului Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Sfânta Mănăstire Cozia, din județul Vâlcea, informează arhiram.ro.…

Taina Sfântului Botez în textul Didahiei

Didahia reprezintă în momentul actual cel mai vechi document creștin, în afara cărților Noului Testament, care conține elemente cu privire la desfășurarea Botezului. Importanța acestei scrieri reduse ca dimensiune și cu un autor rămas anonim…