Flux de știri
Activități pedagogice în Arhiepiscopia Craiovei
Sărbătoare în Parohia Șura Mare II
Eveniment comemorativ la Aiud
Ședință cu protopopii, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca
„Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Împărtășanii – pregustare a împărăției cerurilor”
Biserica Sfântul Vasile din Ploiești în secolul trecut
Frescele osândite ale Mănăstirii Văcărești
Din activitățile Sectorului agricol, viticol și silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor
O nouă emisiune în grila TRINITAS TV
Slujbele sfinților români compuse de Părintele Sebastian Barbu-Bucur
Deschiderea cursurilor noului semestru al anului universitar, la Galați
O seară de tineret, la Biserica Sfântul Proroc Ilie din Cluj
Cursuri de duhovnicie pentru preoții din Județul Cluj
Ședința protopopilor din Arhiepiscopia Clujului
Acțiune socială la Biserica Olari din Capitală
Ședință administrativă lunară în cadrul Protopopiatului Urziceni
Învățământul teologic bănățean evaluat la Caransebeș
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Hodighitria de la Mănăstirea vâlceană Ostrov
Copiii Centrului social Aripi de Lumină din Craiova se pregătesc de Mărțișor
Când și de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?
Cum trebuie făcută mărturisirea păcatelor ?
Cine trebuie să se spovedească ?
Prezență arhierească în mijlocul credincioșilor parohiei Sf. Ap. Petru și Pavel din Alba Iulia
Întâlnirea preoților din Protoieria Ploiești, la Mănăstirea Caraiman
Conferințe despre Ortodoxie la Genova
Cine poate spovedi sau primi mărturisirea păcaÂtelor ?
Concert de pricesne și cântece patriotice la München
Concursul literar – religios Bucuria sărbătorii Bunei -Vestiri
Bucurie arhierească la Vinaros, Spania
Acțiune filantropică la Tivoli
Sfânta Ana, ctitoria lui Pamfil Șeicaru
Olimpiada de religie la Arad
Duminica a XXXIV-a după Rusalii la Piatra Neamț
Slujbă arhierească în parohia Forăști
Proiecte de restaurare a ctitoriilor brâncovenești
Cursuri de duhovnicie la Mănăstirea Nicula
Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie și ce scop au ele?
Liturghie arhierească în orașul Ștei din Episcopia Oradiei
Fericitul Ieronim. Epistole. Volumul I