Flux de știri
19 aprilie 1825 – S-a născut, în Adâncata jud. Suceava, arhimandritul Scriban Theoctist (din botez Hristofor).
Ardelenii de pe Valea Gledinului și-au cinstit ocrotitorul
Perioada Penticostarului
Hramul Mănăstirii Ghighiu
O nouă apariție editorială
Revista Ortodoxia, pe Internet
Rânduieli în Săptămâna Luminată
Programe de pregătire în domeniul patrimoniului cultural
Sfintele Paști în Albacete, Spania
Manifestarea Zilele credinței și culturii în Caraș-Severin – Ediția a VI-a
A treia Zi de Paști la Malainița
Seminarul Teologic din Craiova, la Olimpiada Națională de Religie de la Iași
Vizită arhierească la Mănăstirea Dobrești
Conferință la Palatul Patriarhiei cu tema Medicină și spiritualitate – o abordare multidisciplinară a pacientului vârstnic
Sfintele Paști în Mitropolia Banatului
Praznicul Învierii în Mitropolia Olteniei
Sfintele Paști în Transilvania
Învierea Domnului în Arhiepiscopia Sibiului
Bucuria Sfintelor Paști la Centrul de Plasament Gulliver din Iași
Concurs de religie la Mănăstirea Miclăușeni
În lumina Învierii, la Botoșani
Bucurie arhierească în parohia Învierea Domnului din Fălticeni
Slujbă arhierească la Biserica Precista 2 din Piatra Neamț
Corul Symbol concertează la Universitatea Națională de Muzică din București
Olimpiada Națională de Religie pentru seminarii și licee teologice ortodoxe
Învierea Domnului în Moldova
Învierea sărbătorită de românii de pretutindeni
Întâlnire cu pensionarii români din Stockholm
Colina Patriarhiei înveșmântată în lumină pascală
Hora sfinților la Mănăstirea Sihăstria
Steaguri bisericești pentru trei paraclise patriarhale
Radio Trinitas a împlinit 14 ani
18 aprilie 1937 – A trecut la Domnul, în Alba Iulia, episcopul Stroia Ioan
Liturghie Arhierească în comuna maramureșeană Rozavlea
Sfințirea Bisericii Parohiei Buzoiene Odaia Banului
A treia Zi de Paști la Suceava
Săptămâna Iconarilor la Arhiepiscopia Râmnicului
Sărbătoare Pascală la Câmpia Turzii
A treia Zi de Paști în Țara Făgărașului