Toate știrile

Corul Symbol la Ateneul Român

Duminică, de Florii, Corul „Symbol” al Patriarhiei Române va susține un concert la Ateneul Român din București, informează TRINITAS TV. „Concertul este alcătuit din piese religioase și laice alcătuite de compozitori români, dar și de…

Expoziția Lumină din suflet de copil

Sala „Europa Christiana”, din Palatul Patriarhiei, găzduiește în această perioadă expoziția Lumină din suflet de copil. Lucrările expuse sunt realizate de preșcolari, elevi, dar și de către copii care provin din familii cu o situație…

Vizita Patriarhului României la Strasbourg s-a încheiat

Vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Franța s-a încheiat. În zilele de 9 și 10 aprilie, Preafericirea Sa s-a aflat la Strasbourg, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.…

Concursul Copilul în Familie

Protoieria III Capitală și-a desemnat, astăzi, 13 aprilie, reprezentanții pentru Concursul de creație „Copilul în Familie”. Câștigătorii au fost premiați într-un cadru festiv. Au fost prezenți peste 200 copii, împreună cu părinții. Competiția a constat…

Manifestare cultural-artistică la Muzeul de Artă din Constanța

Vineri, 15 aprilie 2011, începând cu ora 13.00, Muzeul de Artă din Constanța va găzdui manifestarea cultural-artistică „În așteptarea mieilor!”, dedicată sfintelor sărbători pascale, inițiată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Dionisie Exiguul”, Constanța, informează…

Concert de Păresimi în Episcopia Oradiei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea și cu Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea,…

Vizită arhierească în Protopopiatul Babadag

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a vizitat astăzi, 13 aprilie, Centrul de Plasament Profamilia din localitatea Sâmbăta Nouă, Protopopiatul Babadag, unde a săvârșit o slujbă de binecuvântare pentru asistații de aici, informează episcopiatulcii.ro.

Dimensiunea religioasă a dialogului intercultural

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a susținut o alocuțiune cu titlul Dimensiunea religioasă a dialogului intercultural. Intervenția a fost în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Strasbourg, în data de 12 aprilie 2011:…

Concert tradițional de muzică religioasă la Reșița

În sala „Lira” a Liceului de artă „Sabin Păuța” din Reșița, a avut loc ieri, 12 aprilie 2011, concertul de muzică religioasă „Slavă îndelung răbdării Tale Doamne”, informează episcopiacaransebesului.ro. Au fost interpretate piese religioase corale…

Vizite pastorale în Episcopia Giurgiului

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de părintele Nicolae Dumitrescu, inspector eparhial, de părintele Andrei Petrache, inspector în cadrul Sectorului Tehnic, și de părintele arhid. Ștefan Lucian, a efectuat astăzi, 12 aprilie, două vizite pastorale…

Procesiune de Florii în municipiul Giurgiu

În ziua slăvitului praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, duminică, 17 martie, în municipiul Giurgiu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, se va organiza deja tradiționala „Procesiune de Florii”. Evenimentul va debuta cu săvârșirea…

Ședința lunară în protopopiatul Cluj I

La sediul protopopiatului Cluj I a avut loc marți, 12 aprilie, ședința de lucru lunară a preoților, după cum ne informează Radio Renașterea. Tema stabilită pentru această zi a fost Taina Sfintei Mărturisiri, prezentată de…