Voluntariatul, între altruism și iubirea de semeni
Dumnezeu ne spune să ne iubim aproapele. Câți dintre noi ascultă însă de aceste cuvinte? De câte ori ne-am aplecat să-i dăm o mână de ajutor celui căzut pe stradă? De câte ori ne-am oprit…
Dumnezeu ne spune să ne iubim aproapele. Câți dintre noi ascultă însă de aceste cuvinte? De câte ori ne-am aplecat să-i dăm o mână de ajutor celui căzut pe stradă? De câte ori ne-am oprit…
Era duminică dimineața și pe Dealul Patriarhiei se urca pe două căi. Pelerinii, treziți dis-de-dimineață, stăteau în grupuri compacte, despărțite de garduri păzite de jandarmi, pe dreapta, în timp ce alți credincioși urcă încet, pe…
Zilele de pelerinaj și închinare la cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou și ale celorlalți sfinți aduse la București aduc în Capitală zeci de mii de credincioși din toate colțurile țării. Pentru aceștia prezentăm…
În cadrul manifestărilor culturale dedicate Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, sunt cuprinse și lansări de carte. Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a publicat, de curând, lucrarea „Constantin – Un Împărat creștin” a…
Sosit în România cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Înaltpreasfințitul Dionisie, Mitropolitul Corintului, ne-a împărtășit câteva gânduri pe care a dorit să le pună la inima românilor în acest ceas de…
În fiecare an, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, pe străzile din apropierea Catedralei patriarhale se desfășoară procesiunea Calea Sfinților, în care numerosul alai de cler și credincioși vestește cetății Bucureștilor, prin cântări…
CUVNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae: Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruie…
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat ieri, 24 octombrie 2013, în mijlocul credincioșilor din Parohia Cecălaca, Protopopiatul Luduș, păstorită de către Părintele Visarion Cioca. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi,…
Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului Social – Misionar și activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului anunță reluarea proiectului „Tineri în Biserică” în protopopiatele Reșița și Băile Herculane, după cum a precizat Părintele Mihai Ciucur.…
Săptămâna aceasta, la Catedrala patriarhală, programul liturgic este unul special. În fiecare seară, de la ora 18:00, pelerinii care vin să se închine la sfintele moaște pot participa și la slujba Privegherii. În prima zi…
Încheierea lucrărilor Primului Sinod Ecumenic din istoria Bisericii s-a făcut în mod pașnic, atât împăratul, cât și episcopii prezenți luându-și rămas-bun în cele mai cordiale relații. Cu toate acestea, în discursul de final, Sfântul Constantin…
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și făcătorul de minuni, ale cărui moaște se află în Tesalonic, este cinstit cu multă evlavie în capitala României, lucru dedus și din existența bisericilor închinate lui. Din…
La Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim, începând cu orele 17.00, a avut loc un medalion comemorativ și o expoziție de fotografii și documente inedite dedicate Preotului academician Niculae M. Popescu la împlinirea a…
În contrast cu abundența de informații pe care le avem despre viața Împăratului Constantin cel Mare după ajungerea sa în cadrul tetrarhiei aflate la conducerea Imperiului Roman, ne confruntăm cu o lipsă acută de surse…
Convertirea lui Constantin cel Mare nu a avut loc la sfârșitul vieții lui, cum sunt înclinați unii să considere. Și nu a fost nici dictată de vreun interes politic. Viziunea de dinaintea luptei date la…
Anul 313 a reprezentat, în istoria creștinătății, un moment crucial. Promulgarea Edictului de la Mediolanum a consemnat încheierea unei perioade de persecuții aspre care continuau din cauza lipsei de comunicare dintre conducătorii romani și populația…
„Voind Dumnezeu a ne mângâia pentru multe nevoi și necazuri, te-a dat nouă ocrotitor; dar noi te cunoaștem pe tine și părinte și de minuni făcător. Pentru aceasta mulțumind pentru înțelepciunea Lui cea negrăită, Îi…
În anul 326, o femeie ajungea pe pământul Iudeii. Era împărăteasa Imperiului Roman, mama lui Constantin cel Mare. Numele ei era Elena, iar destinațiile cele mai îndrăgite erau Ierusalimul și Locurile Sfinte. Sfânta Elena a…